Piesa Memoria apei desacralizează mitul maternității pentru a-l resacraliza și restabili în final, dupa ce o judecată severă, sarcastică, nemiloasă și cinică se consumă în fața spectatorilor. Ființa judecată este mama, Vi, recent decedată, iar probele acuzării sunt însăși fiicele sale, trei surori - alte trei surori! - cu biografiile lor eșuate sau [...]
Toţi avem câte ceva de împărţit. Numai cu bătrânii nu mai are nimeni nimic de împărţit. Iar atunci când bătrânii au ceva de împărţit între ei, noi râdem". Cuvintele autorului Örkény István constituie cel mai nimerit motto al acestui spectacol, care nu încearcă să demonstreze nimic nou, ci doar să constate un adevăr vechi de când lumea: acela că [...]
Greu încadrabilă într-un gen anume, piesa a cunoscut numeroase puneri în scenă, tocmai datorită multiplelor posibilități de abordare. Și multelor partituri feminine generoase, opt, ceea ce a transformat-o într-o ispită de neratat pentru actrițe, căci, actrițele, se știe, sunt extrem de avide să joace, oricând și oriunde.
Douăzeci şi cinci de ani. Aceasta e vârsta eroului lui Martin Page, Antoine, un rebel politicos, un revoltat de bibliotecă, neadaptat lumii actuale, în care a avut ghinionul sa se nască, ataşat unor valori culturale şi morale de tradiţie, atât de ignorate, de reformate şi renovate de contemporanii sai, încât el pare desuet, bizar, de mâna a doua...
Fantasticul de acum şaizeci de ani, când Ray Bradbury scria 451º Fahrenheit, a fost egalat şi pe alocuri întrecut de realitate. Un timp oarecare, chiar şi în ecranizarea lui Truffaut, romanul a fost abordat ca un fel de parabolă a totalitarismului.