Evenimente care conţin ‘Complex Muzeal National Moldova’

Simpozionul Național „Rolul Mănăstirii Secu în viața religioasă a Țării Moldovei”, ediția a IX-a

Simpozionul Național „Rolul Mănăstirii Secu în viața religioasă a Țării Moldovei”, ediția a IX-a

Deschiderea oficială va avea loc joi, 17 septembrie 2020, ora 10.00, la Mănăstirea Secu, jud. Neamț, fiind urmată de lansarea numărului VI al Buletinului informativ al Simpozionului „Rolul Mănăstirii Secu în viața religioasă a Țării Moldovei”, apărut în 2019, la Editura „Cetatea Doamnei”, Piatra Neamț.

Martisoarele traditionale va asteapta in Piata Unirii

Martisoarele traditionale va asteapta in Piata Unirii

Aproximativ 30 de meşteri populari, atât din Moldova, cât şi din alte zone etnografice ale ţării, precum și din Republica Moldova și-au anunțat prezența la această manifestare, pentru a continua promovarea unui îndrăgit simbol tradițional românesc, Mărțișorul, care a fost inclus, în anul 2017, în lista reprezentantivă UNESCO a patrimoniului [...]

Atelier de confectionat martisoare – MEstesugiM

Atelier de confectionat martisoare – MEstesugiM

Vorbim despre Baba Dochia și cojoacele ei, dar și despre Mărțișor, Mărțiguș sau Marț, semnul protector împotriva bolilor și nenorocului. Folosim bănuțul argintiu ca să fim sănătoși și frumoși tot anul, și răsucim fire albe și roșii sau negre, ca să povestim despre lupta dintre iarnă și vară, viață și moarte, sănătate și boală.

Expoziția “Veșmintele liturgice ale Sfântului Gavriil Bănulescu-Bodoni salvate prin conservare-restaurare”

Expoziția “Veșmintele liturgice ale Sfântului Gavriil Bănulescu-Bodoni salvate prin conservare-restaurare”

În cadrul acestui proiect expozițional, realizat în colaborare cu Mănăstirea Căpriana - Republica Moldova și Muzeul Național de Artă al Moldovei Chișinău sunt prezentate primele rezultate ale proiectului de conservare-restaurare a veșmintelor liturgice care au fost descoperite în cripta mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, de la Mănăstirea [...]

„School Without Walls” la Iasi

„School Without Walls” la Iasi

Proiectul are ca obiective principale stimularea creativității în contexte multilingvistice și multiculturale, dezvoltarea și schimbul de bune practici între România, Grecia, Polonia și Turcia în contextul activităților școlare și extrașcolare ce implică extinderea procesului educațional în muzee, instituții de cultură sau dezvoltarea gândirii [...]

Simpozionul Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor” 2017

Simpozionul Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor” 2017

Pasionații de istorie sunt invitați la o nouă ediție, cea de-a XIX-a, a Simpozionului Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor”. Deschiderea oficială a Simpozionului va avea loc în data de 28 septembrie 2017, începând cu orele 9.00, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Alegerea acestui spațiu pentru evenimentul [...]

Simpozionul Internațional BICENTENAR KOGĂLNICEANU

Simpozionul Internațional BICENTENAR KOGĂLNICEANU

Evenimentul se va desfășura în perioada 5 - 7 septembrie 2017, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași, Str. Mihail Kogălniceanu nr. 11 și este dedicat atât specialiștilor în domeniu, cât și publicului larg pasionat de istorie, interesat de personalitatea și activitatea lui Mihail Kogălniceanu. Coordonatorii proiectului sunt dr. Lăcrămioara [...]

Sistem audioghid la trei muzee din Iasi

Sistem audioghid la trei muzee din Iasi

Proiectul HERO.dot implementat oficial, în premieră în Europa, la trei muzee din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași

CMN „Moldova” sarbatoreste Unirea. Acces gratuit la cateva muzee iesene

CMN „Moldova” sarbatoreste Unirea. Acces gratuit la cateva muzee iesene

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Istorie a Moldovei vă invită să participați, în zilele de 23 și 24 ianuarie 2017, la o serie de manifestări ce se vor desfășura la Palatul Culturii, Muzeul Unirii și Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iași, precum și la Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa. În ziua de 24 Ianuarie, [...]

Zilele Muzeului „Poni-Cernătescu” -25 de ani de la deschiderea pentru public

Zilele Muzeului „Poni-Cernătescu” -25 de ani de la deschiderea pentru public

Programul cuprinde un recital de muzică clasică, evocări ale unor personalități precum Petru Poni, Radu Cernătescu și Margareta Poni, vernisarea unei expoziții temporare dedicate profesorului și chimistului C.V. Gheorghiu, precum și o lecție experimentală de chimie.

Targul Mesterilor Populari, ediția a XVII-a

Targul Mesterilor Populari, ediția a XVII-a

Evenimentul include atât expoziția cu vânzare de obiecte tradiționale, cât și activități interactive de tip atelier de creație în cadrul cărora vor fi ilustrate meșteșuguri tradiționale, precum: olăritul, prelucrarea lemnului, cojocăritul, confecţionarea instrumentelor populare, industria casnică, confecţionarea măştilor populare, încondeierea [...]

Ce va asteapta la Palatul Culturii dupa redeschidere

Ce va asteapta la Palatul Culturii dupa redeschidere

Palatul Culturii a facut subiectul unui amplu proces de restaurare, finalizat in ianuarie 2016, desfasurat in cadrul Programului Guvernamental de reabilitare a monumentelor istorice. Ulterior datei de 27 aprilie 2016, cand va avea loc Ziua Portilor Deschise, intrare fiind libera intre orele 10:00 - 17:00 , programul de vizitare al muzeelor va [...]

Expozitie si atelier cu vanzare: „Ouă încondeiate”, ediția a XVI-a

Expozitie si atelier cu vanzare: „Ouă încondeiate”, ediția a XVI-a

Manifestarea interactivă „Ouă încondeiate”, ajunsă la a XVI-a ediţie, organizată de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului” şi ASIM – Asociaţia Societăţilor Imobiliare din Moldova, se va derula în perioada 15 – 17 [...]

Redeschiderea pentru public a Palatului Culturii

Redeschiderea pentru public a Palatului Culturii

Echipa Complexului Muzeal National MOLDOVA Iasi are bucuria de a anunta redeschiderea pentru public a Palatului Culturii in data de 27 aprilie 2016, Ziua Portilor Deschise. Vizitatorii se vor bucura intre orele 10.00 - 17.00 de intrare gratuita.

Hands-on Meteo Science

Hands-on Meteo Science

Proiectul are ca scop promovarea ştiinţelor aplicative - chimia, fizica, geografia, protecţia mediului - în rândul elevilor claselor a VII-IX din instituţiile şcolare partenere, contribuind la îmbunătăţirea educaţiei ştiinţifice şi la dezvoltarea abilităţilor practice ale acestora.

CMN Moldova Iaşi – manifestări dedicate Unirii Principatelor

CMN Moldova Iaşi – manifestări dedicate Unirii Principatelor

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi prin Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Unirii, Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” și Palatul „Alexandru Ioan Cuza” Ruginoasa, alături de importanți parteneri instituționali locali, organizează o serie de manifestări dedicate împlinirii a 157 de ani de la Unirea Principatelor.

Simpozionul „Mihail Kogălniceanu în conștiința contemporaneității”

Simpozionul „Mihail Kogălniceanu în conștiința contemporaneității”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Istorie a Moldovei – Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, Direcția Județeană de Cultură Iași și Asociația „Mihai Kogălniceanu” organizează Simpozionul „Mihail Kogălniceanu în conștiința contemporaneității”.

Exponatul lunii decembrie 2015 la Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iaşi

Exponatul lunii decembrie 2015 la Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iaşi

Pe tot parcursul lunii decembrie, la Muzeul „Poni-Cernătescu”din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași este prezentat publicului un exponat cu valoare ştiinţifică şi documentară deosebită: Cursul de chimie elementară, ediţia a III-a, publicat de chimistul Petru Poni la Tipografia "D. Gheorghiu" laşi (1879).

Lansare de carte la Muzeul Unirii – „Viața trăită sub zei. Situl Starčevo-Criș I de la Cristian I

Lansare de carte la Muzeul Unirii – „Viața trăită sub zei. Situl Starčevo-Criș I de la Cristian I

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași anunță lansarea volumului bilingv „Viața trăită sub zei. Situl Starčevo-Criș I de la Cristian I, județul Sibiu, România/ Living under the gods. The Starčevo-Cris I site from Cristian I, Sibiu County, Romania”, publicat de Editura Academiei Române și de Editura Karl A. Romstorfer a Muzeului Bucovinei, [...]

Lansarea volumului „Cetatea Soroca – istorie, memorie și tradiții seculare”

Lansarea volumului  „Cetatea Soroca – istorie, memorie și tradiții seculare”

Volumul cuprinde lucrările conferinței desfăşurate la Soroca în intervalul 4-5 aprilie 2013 şi este publicat de Editura ARC din Chișinău, în seria „Istorii și Documente Necunoscute - IDN”, 2015. Studiile incluse în acest volum sunt semnate de specialişti din domeniul ştiinţelor istorice şi arheologice atât din Republica Moldova cât şi din România.

Expoziţie – eveniment la Palatul Culturii: Capodopere ale graficii lui Albrecht Dürer (1471-1528)

Expoziţie – eveniment la Palatul Culturii: Capodopere ale graficii lui Albrecht Dürer (1471-1528)

Complexul Muzeal Național ”Moldova” Iași, în parteneriat cu Centrul Cultural German Iaşi şi Societatea Merkur Plus Consulting and Training, organizează, în perioada 20 octombrie – 6 decembrie 2015, expoziţia – eveniment „Capodopere ale graficii lui Albrecht Dürer (1471-1528)”, la Palatul Culturii, deschis doar parţial şi special pentru această [...]

Manifestarea „Când strugurii se coc” Ediția a IX-a

Manifestarea „Când strugurii se coc” Ediția a IX-a

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași - Muzeul Etnografic al Moldovei - Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, în parteneriat cu Primăria oraşului Hârlău, Primăria comunei Cepleniţa şi Primăria comunei Scobinţi organizează cea de-a IX-a ediție a manifestării „Când strugurii se coc”.

Expoziţia “Educaţie şi sensibilitate: Școala ieşeană la feminin”

Expoziţia “Educaţie şi sensibilitate: Școala ieşeană la feminin”

Manifestarea îşi propune să aducă în atenţia publicului vizitator momente importante din istoricul şcolilor de fete din Iaşi de la înfiinţarea în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi până în momentul în care învăţămîntul a devenit mixt, în anii 1950, prin intermediul documentelor, fotografiilor şi obiectelor de epocă.