Evenimente care conţin ‘colinde traditionale’

Concert susținut de Ansamblul de Muzică Tradițională Românească „Icoane“ la Chișinău

Concert susținut de Ansamblul de Muzică Tradițională Românească „Icoane“ la Chișinău

Evenimentul, intitulat Concert de iarnă – Colinde și Cântece rituale din Transilvania, este organizat de Institutul Cultural Român prin Direcția Românii din Afara Granițelor, în parteneriat cu Fundația Culturală TerrArmonia, și face parte din turneul Trans-Transilvania, care a mai cuprins reprezentații la Cluj și la București.

Concerte de colinde tradiționale și muzică sacră, la BCU Iași. PROGRAM

Concerte de colinde tradiționale și muzică sacră, la BCU Iași. PROGRAM

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași găzduiește în această perioadă o serie de concerte de colinde și muzică sacră ce sunt menite să vină în întâmpinarea Sărbătorilor de Crăciun. Astfel pe scena Aulei instituției vor urca Corul psaltic Floralia al Universității de Arte „George Enescu” din Iași, Corul AMiCUS Iași, Grupul vocal Bel [...]

Asociația Communio va invita la colind

Asociația Communio  va invita la colind

Asociația Communio vă invită şi anul acesta să fiți trăitorii unui Crăciun tradițional, întîmpinînd sărbatoarea Nașterii Domnului cu strămoșești colinde, care ne vor uni glasurile în Catedrala Mitropolitană.

Concert de colinde traditionale – Corul psaltic Floralia

Concert de colinde traditionale – Corul psaltic Floralia

orul psaltic Floralia al Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi, condus de Lector univ.dr. Zamfira-Irina Dănilă, vă invită la ''Concert de colinde tradiţionale'' - Duminică, 16 decembrie, ora 17, la Biserica "Naşterea Maicii Domnului" - Talpalari.