SuperTeach Iași 2019

SuperTeach este un proiect lansat la inițiativa Romanian Business Leaders, împreună cu Grupul EDUCATIVA și Institutul Dezvoltării Personale.

Pornit în 2017, acesta a debutat sub forma unor conferințe menite să ofere inspirație profesorilor care știu că schimbarea sistemului educațional începe cu ei înșiși și care își doresc să descopere măreția din fiecare copil.

În acest moment, proiectul SuperTeach are trei etape:

  • Conferințele SuperTeach, deschise tuturor profesorilor care își doresc să afle mai multe
    informații despre cum pot transforma modul în care relaționează cu elevii la clasă, dar și cu
    părinții acestora sau cu propriii colegi.
  • Programul de formare Mentalitatea Deschisă în Educație (MDIE), un curs specializat unic
    aparținând Institutului Arbinger, lider mondial în schimbarea mentalității, oferit gratuit
    profesorilor selectați dintre participanții la conferințe.
  • Construirea de către profesorii astfel antrenați a unor comunități locale care să ajute la
    aplicarea acestor principii și instrumente de relaționare cu copiii în cât mai multe școli

Până în prezent au fost organizate 17 conferințe la care au participat peste 7000 de profesori din toată
țara. 25 de profesori au devenit facilitatori ai cursului de Mentalitate Deschisă în Educație și alți 100 de
profesori au beneficiat de acest training și îl aplică la clase.

SuperTeach își propune ca în 4 ani să inspire prin conferințe peste 50.000 de profesori, să pregatească 20.000 de profesori și să dezvolte comunități în toate județele țării, având în fiecare județ 3 facilitatori în MEDIE.

Conferințele SuperTeach sunt evenimente destinate atât profesorilor, cât și persoanelor interesate de educație. Acestea au o parte alocată discuțiilor și discursurilor – susținute de profesori, antreprenori,
oameni de afaceri și una destinată atelierelor practice, unde profesorii pun în aplicare conceptele
abordate de către invitați.  Zilele SuperTeach oferă o agendă extinsă de workshop-uri și conferințe, cu durata de 3 zile. Evenimentul reunește peste 10 de speakeri recunoscuți la nivel național și internațional, oferind participanților oportunitatea de a alege din peste 35 de workshop-uri pe teme educaționale.

PROGRAM SuperTeach Iași?

CONFERINȚA

  • Sâmbătă, 16 noiembrie (09.30 – 18.00) – conferința (la Centrul de evenimente AGORA) NB. Deschisă atât profesorilor, cât și părinților și oricui își dorește să participe la schimbarea de mentalitate în educație. Printre speakerii invitați la conferință se numără: Sam Whitney – Director Asociat al Dezvoltării Internaționale în cadrul Arbinger Institute, lider mondial în schimbarea de mentalități; Felix Tătaru – Președinte GMP Group și fondator Radio Itsy Bitsy FM; Andy Szekely – coach și speaker profesionist; Dragoș Anastasiu – CEO Eurolines Group; Cristina Gheorghe – Director al Institutului Dezvoltării Personale; Claudia Chiru – Profesor învățământ primar și fondatoarea Centrului de Gândire Aplicată Saga Kid București

ATELIERE PRACTICE

  • Vineri, 15 noiembrie (15.00 – 17.00 și 17.30 – 19.30) – Scoala Varlaam
  • Duminică, 17 noiembrie (11.30 – 13.30 și 14.00 – 16.00) – Scoala Varlaam

NB. Dedicate exclusiv profesorilor

INFO

www.superteach.ro/editii/iasi-2019

Facebook Event

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: