STUDIU: Locuința este mai importantă pentru fericirea noastră decât locul de muncă sau salariul

Institutul de Cercetare a Fericirii, Kingfisher și Brico Depôt publică rezultatele unui nou studiu cu privire la impactul pe care locuințele noastre îl au asupra gradului general de fericire și de bunăstare. Studiul relevă că locuința este semnificativ mai importantă pentru fericire decât venitul sau locul de muncă. Dimensiunea, locația și proprietatea asupra locuinței au un impact mult mai mic asupra fericirii decât credem noi

Casele noastre contribuie cel mai mult la fericirea și bunăstarea noastră generală, potrivit unui studiu realizat de Kingfisher, companie internațională de îmbunătățire a locuinței care deține Brico Depôt, și de Institutul de Cercetare a Fericirii, un grup independent de experți care studiază de ce unele țări au un grad de fericire mai ridicat decât altele.

Raportul GoodHome a constatat că 73% dintre oamenii care sunt mulțumiți de locuința lor sunt fericiți și în viață. De fapt, locuințele sunt responsabile pentru 15% din gradul nostru general de fericire, fiind la fel de importante ca starea generală de sănătate și condiția fizică (14%) și semnificativ mai importante decât veniturile (6%) sau locul de muncă (3%). 28% dintre români afirmă că nu sunt mulțumiți de locuința lor.

Cercetătorii au intervievat 13.000 de persoane din toată Europa, precum și experți internaționali în psihologie și științe sociale, urbanism și arhitectură, pentru a înțelege legătura dintre locuințe și fericire. În ciuda a ceea ce am putea crede, fericirea nu este legată de posesie, de numărul de persoane cu care împărțim locuința sau de faptul că trăim în orașe sau la țară.

Cinci nevoi emoționale determină cât de fericiți ne simțim acasă
Studiul a constatat că, indiferent de locul în care trăim, casele noastre activează cinci nevoi emoționale – mândria, identitatea, confortul, siguranța și controlul – iar lipsa acestor elemente, în asociere cu locuința, are un efect negativ asupra bunăstării noastre. Mândria – care este legată de timpul și energia investite pentru a transforma un spațiu într-un cămin – are cel mai mare impact și contează în proporție de 44% când vine vorba de fericirea resimțită acasă, totuși, 30% dintre români spun că simt că acest lucru nu depinde de noi.

Ne dorim senzația de spațiu, însă o locuință mai mare nu este neapărat o locuință mai bună
Cu toții dorim o locuință pe care să o considerăm spațioasă și un spațiu în aer liber, dacă îl putem obține. Dar acest lucru nu înseamnă că vom fi mai fericiți într-o locuință mai mare. Studiul arată că senzația de spațiu este de trei ori mai importantă decât suprafața efectivă a locuinței, numărul de camere sau numărul de persoane cu care locuim. 33% dintre români afirmă că nu cred că locuința lor este spațioasă, indiferent de suprafața sa efectivă.

Vrem să ne simțim stăpâni pe situație, însă nu este nevoie să deținem o locuință în proprietate pentru a realiza acest lucru
Deși mulți dintre noi aspiră să aibă locuințe cu o valoare mai mare, raportul arată că, indiferent dacă suntem proprietari sau stăm în chirie, acest lucru are un impact redus asupra fericirii noastre. Raportul a constatat că sentimentul de control este cheia pentru a te simți fericit acasă, însă acesta se rezumă adesea la puterea de a face schimbări. A avea o locuință care poate fi adaptată la diferite etape din viața noastră este de șapte ori mai important decât dacă stăm în chirie sau suntem proprietari.

Raportul este publicat în contextul în care Kingfisher a lansat GoodHome, un nou brand internațional de îmbunătățire a locuinței, conceput pentru ca îmbunătățirea locuinței să devină accesibilă tuturor. GoodHome oferă produse și soluții noi axate în primul rând pe design, de înaltă calitate și la prețuri avantajoase, cu scopul de a-i ajuta pe oameni să aibă o locuință în care să se simtă bine. În România, brandul GoodHome este disponibil exclusiv în magazinele Brico Depôt.

Meik Wiking, CEO al Institutului de Cercetare a Fericirii și autor al uneia dintre cel mai bine vândute cărți, Mica Enciclopedie Hygge, a declarat: „Studiul nostru indică faptul că, deseori, căutăm fericirea în locurile nepotrivite. Uneori, ceea ce credem că ne face fericiți și ce ne face de fapt fericiți nu este același lucru. Raportul se bazează pe convingerea că locuințele noastre ne conturează viața. Casele noastre sunt locul unde găsim confortul și siguranța. Locul unde lăsăm garda jos și ne deconectăm alături de cei dragi. Într-o lume care necesită din ce în ce mai mult atenția noastră, casele noastre sunt locul în care ne putem retrage și căuta refugiu.”

Véronique Laury, CEO Kingfisher, a declarat: „Sunt convinsă că a avea o casă bună este unul dintre lucrurile care te fac fericit. E unul dintre motivele pentru care lucrez în industria de îmbunătățire a locuinței de 16 ani. Dar și motivul pentru care obiectivul Kingfisher este ca îmbunătățirea locuinței să devină accesibilă tuturor. Deoarece credem că toată lumea ar trebui să aibă o casă în care să se simtă bine.

Alte constatări ale studiului
72% dintre români afirmă că sunt fericiți în locuința lor. România este pe locul șapte din 10 țări europene după gradul mediu de fericire datorat locuinței. De asemenea, studiul a constatat că fericirea resimțită acasă crește odată cu vârsta, în special după 50 de ani.

Gradul de fericire datorat locuinței în Europa
Țara Scorul fericirii resimțite acasă*
1. Olanda 7.69
2. Germania 7.60
3. Danemarca 7.47
4. Marea Britanie 7.40
5. Spania 7.22
6. Franța 7.17
7. România 7.11
8. Italia 7.02
9. Polonia 6.92
10. Rusia 6.57

* Punctajul din 10 reprezintă gradul mediu de fericire datorat locuinței în rândul celor chestionați.

CINCI SFATURI PENTRU UN CĂMIN MAI FERICIT

Rearanjează spațiul – Rearanjarea și îmbunătățirea locuințelor pentru a crea senzația de spațiu mai mare poate fi o modalitate ușoară pentru mulți dintre noi de a ne spori gradul de fericire.

Fă-ți timp pentru modificări – Dacă investim timp și energie în modernizarea locuințelor și în adaptarea lor pentru a corespunde nevoilor noastre, acest lucru reprezintă o investiție în fericirea noastră, chiar dacă acest proces nu ne face întotdeauna plăcere!

Invitarea altor persoane în vizită – Căminele noastre sunt mai fericite când invităm și alte persoane să le împartă cu noi. Acest lucru ne sporește mândria pe care o simțim pentru locuințele noastre, precum și legătura emoțională pe care o simțim față de locul în care trăim.

Grădinăritul – Accesul la un spațiu verde contează foarte mult pentru gradul nostru de fericire. Chiar dacă nu avem o grădină, dacă includem câteva plante în locuințele noastre, acest lucru ne îmbunătățește starea generală de bine.

Personalizează-ți locuința – Fie că stăm cu chirie sau suntem proprietari, când găsim modalități de a adăuga o notă personală – de la zugrăvirea unui perete până la atârnarea pe perete a unei fotografii cu cei dragi – acest lucru va crea un cămin mai fericit.

 

Institutul de Cercetare a Fericirii este un un grup independent de experți care studiază de ce unele țări au un grad de fericire mai ridicat decât altele. Misiunea sa este de a informa factorii de decizie despre cauzele și efectele fericirii umane, de a include bunăstarea subiectivă în dezbateri publice și de a îmbunătăți calitatea vieții pentru cetățenii din întreaga lume.

INFO

Raportul GoodHome

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Lansarea volumului „CHIȘINĂU, Evocări interbelice”, la Palatul Culturii

Festivalul de fanfare, ediția I, Iași–2019

Tabăra „Micii meșteri din Copou” 2019

Street Delivery Iași se mută la Râpa Galbenă

Scrie un comentariu: