Studenții Universității Tehnice vor folosi cardul ca să achite abonamentele CTP, căminul și mâncarea la cantină

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași propune studenților un mijloc modern de plată pentru a evita cozile care se formează la achitarea tarifelor de cazare în cămine, abonamentelor Companiei de Transport Public Iași (CTP) și mâncării de la cantină.

Direcția Servicii Studențești (DSS) a implementat un sistem care va deveni funcțional începând de luni, 20 februarie, prin care studenții vor putea să achite prețul a mai multor servicii direct cu cardul bancar, fără să existe vreun comision suplimentar.

Astfel, de luni, 20 februarie, la administrația fiecărui cămin va exista un POS (point of sale) instalat unde studenții cazați vor putea achita tariful de cazare, iar un aparat similar va fi instalat și la casieria DSS de la parterul Căminului T19, unde se va putea plăti abonamentul de transport în comun CTP. În același timp, și cantina va fi dotată cu POS-uri.

Unul dintre avantajele acestui sistem este că un singur student poate plăti, cu cardul său bancar, tariful de cazare pentru mai mulți colegi.

Sistemele de încasare POS au tehnologia contactless, astfel că, pentru tranzacțiile de sub 100 de lei, nu mai este necesară introducerea PIN-ului. Intuim că în acest mod studenții nu vor pierde la fel de mult timp stând la rând la cantină sau la casieria pentru eliberarea abonamentelor CTP. Sistemul este unul flexibil – am lăsat posibilitatea ca un student să poată achita tariful de cazare și pentru alți colegi de cămin, pe bază de semnătură”, a explicat ing. Bogdan Budeanu, directorul Campusului studențesc „Tudor Vladimirescu”.

De luni, 20 februarie, de când sistemul va deveni operațional, studenții vor avea la dispoziție restul lunii februarie, cât și luna martie și aprilie, pentru a se familiariza cu noul mod de lucru, timp în care vor putea plăti tariful de cămin atât cu cardul, cât și cash, la administrația căminului. Din luna mai se va trece exclusiv la folosirea cardului bancar.

Din luna mai, studenții care vor dori să plătească cash tariful de cazare vor completa o cerere tip la administrația căminului, iar apoi vor putea efectua plata la casieria DSS, de la parterul Căminului T18. Recomandăm studenților să-și facă carduri la orice bancă doresc, întrucât majoritatea ofertelor au comisioane zero pentru studenți, ușurând atât munca lor, cât și cea a angajaților campusului”, a completat ing. Bogdan Budeanu.

Reprezentanții conducerii Universității Tehnice și ai DSS au precizat că această decizie a fost luată pentru a promova în rândul tinerilor un mijloc modern de plată, folosit și în marile centre universitare din Europa.

INFO

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”

www.tuiasi.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Apollo Spuma Party

Golan DJ Set @Skin Social Summer Edition

Cvartetul Ad Libitum la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Marvão

Manuel Riva la Tiki Village

Scrie un comentariu: