Strada Lapusneanu se pregateste de festival

După realizarea cu succes a trei festivaluri noi în anul 2019 la Iași, respectiv Festivalul Teatrelor Independente, Festivalul Scârț-Umor și Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film, Ateneul Național din Iași propune, pentru luna septembrie, un proiect ambițios, în scopul revitalizării vechii Ulițe Sârbești, actuala stradă Lăpușeanu, intitulat Festivalul Străzii Lăpușneanu.

Astfel, în perioada 20 – 22 septembrie 2019, vă invităm la un festival dedicat comunității ieșene, organizat alături de aceasta, sub frumoasa cupolă a instituției pe care Municipiul Iași o are în subordine, respectiv, Ateneul Național din Iași.

Prin realizarea acestui proiect ne propunem să creionăm, alături de reprezentanți ai entităților publice și private care activează pe vechea Uliță Sârbească, un program cultural-artistic inedit care să uimească prin diversitate și să încânte prin calitatea actelor artistice. Întreg proiectul are la bază colaborarea dintre instituții publice sau private, autorități publice, reprezentanți ai mediului privat, mediul neguvernamental și societatea civilă ieșeană.”, a declarat Andrei Apreotesei, Managerul Ateneului Național din Iași.

În acest sens, toți cei care prestează servicii în zona Străzii Lăpușneanu vor realiza în cadrul festivalului activități specifice domeniului lor de activitate și, împreună cu toți colaboratorii Ateneului Național din Iași, vor propune publicului iubitor de cultură și frumos, un program complex de manifestări cultural-artistice și educative în zilele 20, 21 și 22 septembrie 2019, în intervalul 10:00 – 22:00.

Un program detaliat va fi pus la dispoziția publicului pe site-ul www.ateneuiasi.ro și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/AteneulNationalIasi/.

Toate evenimentele din cadrul acestui festival vor fi oferite cu titlu gratuit, astfel încât vă invităm să vă pregătiți din timp agenda culturală și în perioada 20-22 septembrie 2019 să fiți alături de organizatori, la Festivalul Străzii Lăpușneanu.

INFO

Ateneul Național din Iasi

Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi

Telefon/ Fax: 0232 261 846,

E-mail: office@ateneuiasi.ro

Web: www.ateneuiasi.ro

FB: www.facebook.com/AteneulNationalIasi

PE ACEEASI TEMA:

VegFest 2019 – Festivalul cu cea mai mică amprentă de carbon din România va avea loc la Bucuresti

Festivalul Cu Umbrele Iasi 2019

O nouă premieră a Ateneului Național din Iași – Festivalul „SCÂRȚ-UMOR”

Festivalul Științelor si Experimentelor

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Jazzuette: Amarandeux @Time Out

Seara de film german: „Strada Bornholmer”

„Ora de muzică” – Ucenicii Pianului

Celine Dion Presale

Scrie un comentariu: