STATEMENTism # Radu Carnariu @Galeria Meru

statementism-carnariu

Sunteti invitati la expozitia STATEMENTism # Radu Carnariu deschisa la Galeria Meru, coordonator Titus Ivan. Vernisajul va avea loc vineri, 30 septembrie, 20:00 iar expozitia poate fi vizitata pana vineri, 14 octombrie.  Proiect realizat in cadrul evenimentului Noaptea Alba a Galeriilor Iasi, organizat de AltIasi.ro.

“STATEMENTism este un proiect vizual instalativ ce studiază critic condiția curatorială a finalității producției artistice precum și relevanța prezenței auctoriale în contextul receptării acesteia, subînțelese ironic ca metadiscurs al negocierilor instituționale cu lumea (livrescă, dar și economică) a artei.

Totodată, se insinuează că raportul speculativ dintre demersul artistic și discursul despre acesta depinde, aproape exclusiv, de iconicitatea verbală a curatorului(-artist), veritabil agent de bursă imagologică a politicilor culturale dominante și vameș al imaginarului artistic.

Parodiind exemplaritatea -ismelor, conceptul proiectului sugerează încă din titlu că scolastica ambalării discursive prin intermediul unui statement/crez/declarație/exemplu/statut, formulat, de obicei, fie în stil academic după rețete compilatorii simandicoase, fie în formatul impersonal al aplicațiilor standard pentru piața muncii, tinde să devină un obiectiv operațional dominant, un mijloc esențial de expresie a proceselor de creație, un vector princip(i)al de modelare a comunităților de limbaj despre artă, un teoreticism curatorial.

Altfel formulat, curatorul, ca operator cultural specializat în discursivități emblematice de împrumut, poate să se substituie cameleonic atît creatorului, cît și teoreticianului artei, insinuîndu-se drept un instrument interpretativ decident al valorilor artei și, mai ales, al istoriei acesteia. Din perspectiva relativă a acestui argument se impun cel puțin două întrebări retorice speculate pe marginea unor concepte vehiculate de Danto:

Dacă artiștii și filosofii sunt sterilizați ideologic de curatocrație, cui mai aparține lumea artei? Există viață după moartea artei?Radu Carnariu

INFO

Meru Iasi

Bd. Carol I,nr. 3, Casa cu pasaj, Et. 1

www.facebook.com/pages/Meru-Iasi

PE ACEEASI TEMA:

”New Nationalisms in the Heart of Europe” – expozitia tanarului artist vizual slovac Tomáš RAFA

Expoziția „Arhiva vie” la Palatul Culturii

Expoziția „Datini și obiceiuri de iarnă. Steaua”

Expoziția „Tadeusz Kościuszko – Prețul libertății”

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

#gustarta – Atelierul de pictat vise

It’s okay to act crazy @Legend

Stand Up Comedy cu Marius Covache, Huțupaşu Viorel si Alexandru Sasha Robu

M-ai ranit la Corazon @Time Out

Scrie un comentariu: