Start&Grow 2014: Investim in afacerea ta!

Antreprenorii care sunt in cautarea unei surse de finantare pentru afacerea lor, se pot inscrie pana pe 8 iunie in programul Start&Grow 2014, pentru a avea acces la antreprenori cu experienta dispusi sa investeasca pana la 500.000 de euro in start-up-uri si companii aflate in dezvoltare.


Start&Grow 2014 este un program lansat de startups.ro pentru a sustine dezvoltarea unor afaceri promitatoare, ajutandu-i pe antreprenori sa intre in legatura cu investitori alaturi de care sa isi duca afacerea la urmatorul nivel. Programul se adreseaza persoanelor care au deja propria afacere sau urmeaza sa lanseze un start-up si au nevoie de un partener financiar pentru dezvoltarea business-ului pe termen mediu si lung. Pe langa posibilitatea de a primi finantare, cei selectati in program vor beneficia gratuit de mentoring si know-how de business in legatura cu diferite aspecte ale afacerii lor.

Unii antreprenori prefera sa isi construiasca singuri business-ul. Altii, aleg calea parteneriatului. Noi ii cautam pe cei care vor sa isi creasca afacerea alaturi de un investitor care ii poate sprijini atat financiar, cat si cu know-how de business“, spune Cristina Alexandru, Co-Fondator startups.ro.

In aceasta runda a Start&Grow 2014, antreprenorii-investitori deschisi la parteneriate de business sunt Alin Giurea si Radu Tudorache.

Alin Giurea este un antreprenor cu experienta de business de aproape 30 de ani, care a transformat Pambac, compania pe care a condus-o in ultimii ani, intr-unul din liderii nationali in domeniu, cu o cifra de afaceri de peste 50 de milioane de euro.  ”Am lucrat toata cariera in parteneriat cu mai multi asociati. Dupa exitul din actionariatul Pambac, am inceput sa caut si sa intalnesc persoane interesante din diferite domenii de activitate si m-am implicat in proiectul Start&Grow 2014 pentru ca doresc sa investesc in continuare in una sau mai multe afaceri cu potential de crestere. Am in analiza si o serie de proiecte proprii in care urmeaza sa investesc, insa doresc sa ma implic si in alte afaceri aflate la inceput de drum sau ajunse deja la un anumit nivel de dezvoltare”, spune Alin Giurea.

Radu Tudorache este un cunoscut antreprenor in serie, care gestioneaza afaceri in domenii diferite, precum productie, servicii pentru companii si educatie, fiind de-a lungul timpului un investitor activ in programe de mentoring sau finantare a start-up-urilor (Arena Leilor; Start&Grow 2010 etc.). “Noua editie Start&Grow este o ocazie excelenta pentru companii aflate la inceput de drum sa-si dezvolte activitatea, sa beneficieze de un sprijin concret din partea antreprenorilor si investitorilor cu experienta si sa obtina finantarea atat de necesara pentru sustinerea unei cresteri sanatoase. Daca solul afacerii este bun, finantarea, adica apa si ingrasamintele vor desavarsi ce a fost inceput deja“, spune Radu Tudorache.

Pe langa rolul lor ca investitori, Alin Giurea si Radu Tudorache ii vor ajuta gratuit cu mentoring si know-how de business pe cei selectati in program. Iar alaturi de ei, tot pe partea de mentoring si know-how de business vor fi Todi Pruteanu (Business Strategy Manager, Microsoft Romania) si Catalin Tenita (Managing Partner, Treeworks), pentru antreprenorii din tehnologie, si Daniel Tiganila (Consultant in investitii) impreuna cu Cristina Alexandru (Co-Fondator startups.ro), pe partea de strategie, new business si comunicare.

Credem ca afacerile pot fi dezvoltate si prin parteneriate de business cu alti antreprenori mai experimentati, deveniti intre timp si investitori, si nu doar prin credite bancare, fonduri europene sau ajutoare de stat“, spune Daniel Tiganila, Consultant in investitii si Co-Fondator startups.ro.

Mentoringul si know-how-ul de business vor fi oferite gratuit, in cadrul unor intalniri si evenimente de business, dar finantarea se acorda in schimbul unui procent minoritar din companie (stabilit de antreprenori impreuna cu investitorii).

INSCRIERE

Antreprenorii care doresc sa participe in program trebuie sa completeze formularul disponibil pe site-ul Start&Grow, ultima zi de inscriere fiind 8 iunie, 2014. Intre 8 iunie si 25 iunie va avea loc perioada de jurizare, in urma careia vor fi anuntati antreprenorii selectati pe shortlist si care urmeaza sa intre in negocieri directe cu investitorii. Vor avea prioritate in program antreprenorii cu minim 1 – 2 ani de experienta de business, precum si managerii cu cel putin 3 ani de activitate, care vor sa inceapa un business. Programul se adreseaza in special afacerilor din urmatoarele domenii: Tehnologie, Agribusiness, Productie, Servicii, Green Business, Inventica, dar este deschis si catre afacerile din alte domenii.

Start&Grow 2014 este un proiect startups.ro realizat cu sprijinul TreeWorks, Intercontinental Bucuresti, Finantare.ro, Elevate si Zelist. Prima editie Start&Grow a avut loc in 2010, cand, impreuna cu Microsoft Romania, startups.ro a lansat primul accelerator de business din tara care se adreseaza afacerilor din toate domeniile de activitate, nu doar celor din tehnologie. Mai multe informatii despre prima editie puteti gasi aici, iar in acest material gasiti extra info despre schimbarea conceptului Start&Grow in 2014.

startups.ro este un proiect lansat la inceputul anului 2008, cu scopul de a-i sprijini pe cei care vor sa inceapa sau sa isi dezvolte propria afacere, atat prin publicarea unor materiale pe teme de business, cat si prin organizarea de evenimente si proiecte speciale dedicate antreprenorilor.

INFO

www.startups.ro/startandgrow

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: