Spectacolul „Prințul fericit” la Teatrul „Luceafărul”

La peste 125 de ani de la ediţia princeps, povestea Prinţului fericit este transpusă pe scena “Luceafărului” de regizorul Radu-Alexandru Nica, coregraful Florin Fieroiu, compozitorul Vlaicu Golcea, scenografa Ioana Popescu.

  • duminica, 20 ianuarie 2019, ora 11:30 – sala mare, Teatrul Luceafărul Iași

Spectacolul va exploata dramaturgic tehnica storytelling-ului, iar teatral, expresivitatea corporală a interpreţilor, într-o mizanscenă interactivă, vizuală, dinamică. După peste 20 de montări lucrate în teatre din România, Germania şi SUA, Radu-Alexandru Nica se află acum la primul proiect într-un teatru pentru copii şi tineret.

Intenţiile sale artistice sînt “ca povestea lui Oscar Wilde să fie un prilej de interogație reală pe teme fundamentale pentru noi, creatorii spectacolului, dar să fie și un prilej de dialog cu copiii din sală despre întîmplări și probleme reale, cu care se confruntă și ei în viața de zi cu zi – sărăcia, moartea, dragostea, sacrificiul etc.

Spectacolul va fi așadar construit pe mai multe planuri – cel al poveștii efective, cel al mișcării, în care vor fi dezbătute temele valoroase ale spectacolului într-o cheie non-narativă și non-verbală, de asemenea vor fi create momente de interacțiune cu public tînăr, în care convenția celui de-al patrulea perete va fi abolită.”

Distributie: Dumitru Georgescu, Alex Iurascu, Ioana Iordache, Ioana Corban, Beatrice Volbea, Aurelian Diaconu NIcolae, Minodora Lungu, Cocos George

BILET

Pret bilet: 12 lei. Spectacol pentru intreaga familie (cu virsta peste 10 ani).

Cum puteţi face o rezervare: Puteţi cumpăra un bilet la teatrul nostru înainte de spectacol de la casa de bilete, la sediu. Pentru grupuri se pot face rezervări prin telefon la departamentul nostru special (interior 15). Copiii din orfelinate beneficiază de gratuitate, dar trebuie să facă o rezervare în avans.

Biletele cu loc se pot cumpăra de la casa de bilete a teatrului în cursul săptămînii (de marţi pînă vineri, între orele 10:00-13;00 şi duminica, începînd cu ora 9:00.

INFO

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” Iaşi

Fondat: 1949, Finanţator: Consiliul Judeţean Iaşi

Adresa: str. Grigore Ureche nr. 5 Iaşi

Telefon: 0232-212662

E-mail: teatrul_luceafarul@yahoo.com

Web: www.luceafarul-theatre.ro‎

FB: www.facebook.com/teatrul.luceafaruliasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: