Spectacolul de teatru-dans 7/7 premiat la Gdansk

Spectacolul de teatru-dans 7/7, în regia, coregrafia şi interpretarea lui Cári-Baczó Tünde, producţie a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, a fost distins cu „Menţiunea Specială a Publicului”, la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Shakespeare” de la Gdańsk, în Polonia (29 iulie – 6 august 2017), una dintre cele mai prestigioase manifestări teatrale europene.

Reprezentaţia, care a avut loc cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Varşovia, a fost inclusă în secţiunea ShakespeareOFF a Festivalului, deschisă atât teatrelor profesioniste, cât și celor independente și creatorilor individuali, care au pregătit evenimente artistice mai puţin convenţionale, bazate pe creația lui William Shakespeare.

Spectacolul 7/7,  care a propus o atractivă şi inovatoare reprezentare scenică a monologului lui Jaques din piesa ”Cum vă place” de Wiliam Shakespeare, a fost primit cu mult entuziasm atât de publicul care a umplut sala teatrului Wybrzeże, cât şi de critici, regizori şi actori, care au aplaudat îndelung performanţa artiştilor timişoreni.

Distincţia specială a publicului a fost acordată pentru „sensibiliatea excepţională, autenticitatea redării emoţiilor şi neobişnuita delicateţe cu care artista din România a transmis ceva ce trebuia spus.

Institutul Cultural Român de la Varşovia este un partener de tradiţie al importantei manifestări teatrale de la Gdańsk, sprijinind de-a lungul timpului participarea la Festival a unor spectacole purtând semnătura unor regizori de prim rang, precum Silviu Purcărete, Emil Boroghină sau Bocsárdi László, toate primite extrem de călduros de publicul şi de critica de specialitate din Polonia.

INFO

Rumuński Instytut Kultury

Ul. Chopina 10, 00-559, Warszawa

icr.ro

www.facebook.com/Rumunski-Instytut-Kultury-w-Warszawie

PE ACEEASI TEMA:

Actrița Mihaela Drăgan, nominalizată la premiul anual oferit de The League of Professional Theatre Women, din New York

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Bucurie in Palatul Copiilor Iasi

Recrutori din toată Europa la târgul de joburi Careers in White din Iași

Recital de pian Andreas Iliuță

Concert JASSY JAZZ ORCHESTRA la Palatul Culturii

Scrie un comentariu: