Spectacolul de teatru “Cipsuri si Dale”

Spectacolul de teatru Cipsuri si Dale, de Ioan Peter

Data eveniment: 15 iunie 2012, ora 20.00

Locatia: Cafepedia – Moldova Mall parter (str. Palat, nr.1)

Regia: Catalin Cucu

Distributia: Livia Trif, George Cocos, Alexandru Amargheoalei, Alex Iurascu, Dumitru Georgescu, Dan Grigore si Lucian Gaza; Coregrafia: Catalina Negru

Spectacolul are o durata de 1h10.

Artistii vor fi sustinuti cu 9,90 lei/persoana.

Rezervari: 0727/730570

“Cipsuri si Dale”, piesa scrisa de Ioan Peter, este o satira sociala cat se poate de actuala, in conditiile de criza economica prin care trece lumea si implicit Romania de azi, unde somajul si cautarea unui loc de munca a devenit o problema generalizata.

Spectacolul prezinta, in cheie comica, aventura unor oameni obisnuiti care, pierzandu-si job-urile, ajung sa se consume intre frustrari, complexe si dorinta de a se redresa. Disperati de lipsa ofertelor de munca din mica publicitate si dezamagiti de ceea ce vad zilnic rasfoind paginile ziarelor: gainarii, trivialitati, animatoare, crime si recuperatori, personajele tind sa-si abandoneze cautarea. Insa, in societatea moderna, reificata si agresiva, mori de foame daca-ti permiti sa-ti plangi de mila la nesfarsit, sa faci “fite” si sa spui ca-i “nasol”. Dinamica sociala impune trecerea la actiune, iar sansele minime de supravietuire nu apar decat daca esti perseverent si ancorat in realitatea imediata. Cum mediul joaca un rol important in determinarea actiunilor pe care le intreprindem, personajele gasesc cheia succesului punand la cale un “new deal” perfect integrat cerintelor pietii, in urma caruia vor incepe sa curga banii, cu care protagonistii isi vor rezolva toate problemele, inclusiv cea a dragostei si fericirii.

Viu, alert, construit pe situatii ce provoaca rasul si pe dialoguri oarecum explozive, dar carora nu le lipseste consistenta psihologica ce determina evolutia, in momente dificile, a omului simplu, spectacolul este o parafraza a celebrului dicton al lui Charlie Chaplin Viata este o tragedie atunci cand e privita in prim-plan, dar devine o comedie cand o privesti in plan larg”.

“Cipsuri si Dale” este realizat cu sprijinul Companiei FaPt – Fabrica de Arta si Productie Teatrala si al Primariei Municipiului Iasi si face parte dintr-un proiect initiat in 2008, ce are ca obiective sustinerea formelor alternative si experimentale de teatru si arta contemporana, extinderea ideii de arta urbana prin exploatarea spatiilor neconventionale, si formarea unui public spectator-vizitator.

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Atelier de prins curaj @Bojdeuca lui Creanga

Intalnire cu un berar nomad @Beer Zone

Social Practice by Magnitude

Pacala si Tandala va asteapta la Bojdeuca lui Creanga

1 comentariu la “Spectacolul de teatru “Cipsuri si Dale””

  1. io says:

    9.9 ron… 🙂
    tare asta!

    ce face FAPT e bun intotdeauna… si Cafepedia…
    daca am timp am sa ajung si eu.
    succes!

Scrie un comentariu: