Marti, 20 decembrie 2011, incepand cu ora 18.00, se va desfasura la Biserica Toma Cozma din Iasi traditionalul CONCERT DE COLINDE sustinut de Corul Psalm.
Si in acest an, in cadrul Cursului gratuit de invatare a colindelor romanesti, organizat de Asociatia Toma Cozma in cursul lunilor noiembrie si decembrie, s-au format doua coruri de cca. 60 de colindatori, care, sub coordonarea domnisoarelor Daniela Cojocaru si Ramona Cojocaru, vor prezenta un program de colinde mult imbogatit.
Din program nu vor lipsi surprizele si momentele de bucurie pe care ni le procura intotdeauna venirea lui Mos Craciun, incarcat cu diplome pentru colindatori, daruri si cu urari frumoase pentru toti.
Parintele Paroh Mihai Margineanu, subliniind cum trebuie sa sarbatorim Craciunul in spiritul crestin, a precizat: „Sa invatam si sa cantam colinde! Un colind intotdeauna uneste cerul cu pamantul. Noi, romanii, suntem privilegiati, avem un tezaur nepretuit de colinde. Invatand colindele ne disciplinam pe noi insine si, mai mult decat atat, colindul ne ajuta sa nu ne pierdem identitatea“.