Spectacol de Paști pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Iași

PArhiepiscopia Iașilor, prin Centrul Cultural Misionar Doxologia, și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” – Iași au bucuria de a vă invita la un concert deosebit, ce va avea loc marți, 31 martie a.c., la Casa de Cultură a Sindicatelor din Iași, începând cu ora 18.00, intrarea fiind liberă.

Este vorba de fresca muzicală sacră „În vremea aceea…”, o transpunere în scenă realizată de Arhiepiscopia Tomisului, în parteneriat cu secţia Artă Sacră a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

Spectacolul în nouă tablouri a fost compus de Pr. Ion Popescu Runcu, inițial ca un oratoriu pentru soliști, cor bărbătesc și pian. Ulterior, compozitorul Constantin Arvinte a regândit opera pentru a putea fi interpretată cu orchestră simfonică. În prezent, concertul beneficiază de aportul a peste 70 de artiști (soliști, coriști și membri ai orchestrei), sub bagheta dirijorului arhimandrit Ion Iulian Dumitru, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa.

Fresca muzicală sacră este o transpunere pe note muzicale a mesajului evanghelic ce ilustrează patimile lui Iisus, începând cu momentul aducerii Sale în faţa lui Pilat și continuând cu momentul morţii şi cel al Învierii. „În vremea aceea…” este susţinut de Corala „Armonia”, a Arhiepiscopiei Tomisului, prima și singura care a pus în scenă acest spectacol după moartea compozitorului.

Vor interpreta soliştii: Alexandru Chiriac, Gabriela Dobre, arhimandrit Vartolomeu Trofin, arhimandrit Adrian Ioan Clinciu, diacon Florian Popa, Mădălin Băldău, Ionuţ Cristinel Boancheş, precum și arhimandriţii: Mihai Urzicana, Corneliu Chivu şi Doru Emanuel Pantazi.

Mulțumim anticipat tuturor instituțiilor și persoanelor care vor promova, pe canale de comunicare specifice, acest concert ce se va desfășura la Iași cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Teofan!

PE ACEEASI TEMA:

Concert de colinde la Opera Nationala Romana Iasi

Superconcert la Sarbatorile Iasului 2018

Suie Paparude @Time Out

Concert: “Tablouri dintr-un recital” la BCU Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Lunar: Warehouse Bells @Hala FiX

Canaf & Mr Fish @Legend

Concert de Colinde – Corala Barbateasca Cvartson

365 new chances in 2019 @Time Out

Cuvinte cheie: , , ,

Scrie un comentariu: