Vineri, 5 mai 2017, ora 21:00, sunteti așteptati la un spectacol- concert al actriței și cântăreței Ana Maria Galea și al pianistului Daniel Csikos: „New Landscapes”.
Colaborarea între cei doi a început în anul 2008 în zona muzicii jazz standard, la un moment dat cei doi artiști au simțit nevoia completării formulei de duo și astfel s-a născut idea de a-l invita să se alăture pe contrabasistul Michael Acker împreună cu care au susţinut primul concert la Teatru Fix din Iaşi.
După acest moment grupului i s-a alăturat bateristul Tavi Scurtu, născându-se, în anul 2014 albumul “I Know you by heart”, unul dintre puținele albume de jazz vocal standard apărut după revoluție. Azi, “New Lanscapes” este o formulă mereu în mişcare în care Ana Maria Galea(voce) , Daniel Csikos(pian) și invitații lor explorează teritoriul atît de ofertant al temelor standard ,al compoziţiei şi al aranjamentelor inspirate din folclor.
Pentru întâlnirea de la Teatru Fix din data de 5 mai 2017 celor doi se alătură unul dintre cei mai inspirați și versatili muziceni din Români, contrabasistul Ciprian Parghel cu care, de altfel, Ana Maria Galea a debutat în urmă cu zece ani.
Componenta: Ana Maria Galea – voce, Csikos Daniel –pian, Ciprian Parghel – contrabas
REZERVARE
Artist Support: 20 lei. REZERVARI: www.teatrufix.ro/rezerva sau 0724 92 12 12
INFO
Cafeneaua FiX
Str. Cuza Voda 10, Iasi
E-mail: teatrufix@yahoo.com
Web: www.teatrufix.ro