„Şotron. Târg de cărţi, jocuri şi distracţii” este un adevărat tur de forță al activităților cultural-educative dedicate publicului tânăr și foarte tânăr, desfășurate într-o atmosferă relaxată și plină de surprize, într-un spațiu central, ușor accesibil. 3 zile de evenimente gratuite pentru copii la Șotron. Târg de cărți, jocuri și distracții.
Ateliere practice (de îndemânare, gastronomice, de conversație în limbi străine, de pictură, grafică etc.), concerte, jocuri ale copilăriei, de orientare în natură, lecturi în aer liber, jonglerii, activități sportive și de cățărat, demonstrații de dans, cursuri de mers pe bicicletă, hămăceală – acestea sunt câteva dintre activitățile pentru copii organizate de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași în perioada 2-4 iunie 2017, la „Şotron. Târg de cărţi, jocuri şi distracţii”.
Constituit într-un maraton de activități culturale și educative pentru copii și adolescenți, cea de-a IV-a ediție a evenimentului se va desfășura în grădina Muzeului „Vasile Pogor” și pe strada Vasile Pogor (închisă circulației), în intervalul orar 12:00-20:00. Anul acesta vor avea loc și o serie de quiz-uri pe teme de istorie a românilor pentru copii, concursuri de desenat șotroane pe asfalt, concursuri de dans, menite să antreneze copiii în competiții educative cu premii. Organizatorii au pregătit și o serie de activități destinate părinților.
Ca în fiecare an, în etapa premergătoare evenimentului, pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Literaturii Române Iași se desfășoară concursuri pentru părinți și copii cu premii dintre cele mai atractive: ultimele titluri din literatura pentru copii, jocuri și jucării etc.
„Şotron. Târg de cărţi, jocuri şi distracţii” este un eveniment ce a mobilizat în primele ediții zeci de parteneri educaționali și peste 8.000 de copii participanți. Ediția a IV-a este organizată în cadrul Festivalului Internațional al Educației și beneficiază de sprijinul Primăriei Municipiului Iași și al Inspectoratului Școlar Județean Iași.
Participarea este gratuită la oricare dintre activități.
PROGRAM
VINERI, 2 IUNIE
Grădina Casei Pogor
- 12:00-13:00 – Atelier handmade creativ (Asociația EcoCreativ)
- 12:00-13:00 – Anti.dot senzorial, atelier de teatru experimental (Trupa de Teatru Senzorial Labirint Introspect)
- 12:00-13:30 – My mandala, my way – workshop de grafică (Doamna de Pictură, coord.: Diana Ivanov & Irina Popa)
- 12:00-15:00 – Ateliere de arhitectură (coord.: Cătălina Popa)
- 12:00-17:00 – Live drawing cu Meow & Meuw (Adrian Serghie)
- 12:00-17:00 – Live drawing & handcrafting cu Luu Planet
- 12:00-19:00 – Curs de frecat menta, codițe împletite cu ață colorată, face painting, tatuaje cu henna (Asociația culturală „Moldavia”)
- 12:00-19:00 – Ateliere de creație, curse de alergat cu sacii (Little People)
- 12:00-20:00 – Activități caritabile ANCAAR Iași (dedicate copiilor și tinerilor diagnosticați cu autism): ateliere pentru copii, pictură, confecționare origami, brățări, modelaj din lut, face painting, baloane împletite, jocuri pentru copii, paradă personaje de poveste, desene pe asfalt
- 12:00-20:00 – Desene pe hârtie, desene pe asfalt, jocuri educative (copii 4-7 ani), atelliere construire eco, quizz, origami, jocurile copilăriei (7-12 ani), jocurile copilăriei, concursuri de creație (adolescenți). Detalii despre Școala de Vară și programul de After School. (Centrul 1-2-3 Education).
- 12:00-20:00 – Board games (Lex Hobby Store)
- 12:00-20:00 – Marea hămăceală – ateliere de hamace (Minorswing)
- 12:00-20:00 – Concurs foto Șotron (Pro Image Kids)
- 12:00-20:00 – Ateliere de muzică, de colorat, de limba engleză (Happy Learning)
- 12:00-20:00 – Jonglerii cu Harcea Pacea
- 12:00-20:00 – Activități fermecate – face painting special – personaje de poveste: eroi și prințese; atelier de desen; dans și veselie cu Minnie Mouse Balerina; modelaj baloane; construiește o amintire: atelier de realizat mărturii, cutiuțe personalizate (Căsuța Fermecată – Little Disney)
- 12:00-20:00 – Expoziţie de lucrări grafice realizate de beneficiarii proiectului „Asistenţă pentru copiii singuri acasă şi pentru copiii crescuţi doar de mame din UE – 2017”, beneficiari ai centrelor DIFAIN CSA şi HECUBA
- 12:00-20:00 – Ateliere de realizat brățări homemade și tatuaje cu henna (Interact Iași)
- 12:40-14:20 – Bucuria culorilor – atelier de arte vizuale (Palatul Copiilor Iași, Prof. Mădălina Toma)
- 13:00-14:30 – Călătorie în jurul lumii – workshop pictură (Palatul Copiilor Iași, Prof. Marina Antohi)
- 13:00-16:00 – Croquet: joc sportiv britanic, Storytelling cu Louise Oliver, activități creative: embleme britanice (British Council)
- 13:00-16:00 – Lectură și joc în aer liber – citim, colorăm, desenăm și ne jucăm (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași)
- 14:00-15:00 – Atelier handmade creativ (Asociația EcoCreativ)
- 15:00-18:00 – Jocuri colaborative, concurs de desene pentru natură, jocuri de orientare, de comunicare și teambuilding (Asociația „Tinerii Ecologi Români din Iași” – TERIS)
- 15:00-16:00 – Școala Voinicilor – atelier de jurnalism pentru copii, atelier de povești (trainer: Maura Anghel)
- 15:00-16:00 – Atelier handmade creativ (Asociația EcoCreativ)
- 15:00-17:00 – Workshop de Haiku și povești (Himawari)
- 15:00-17:00 – Ateliere de pictat cu spaghete, dream catcher, brățări din plastic, ateliere de cusut, reciclare (Țara Minunilor)
- 16:00-17:00 – Yoga pentru copii (Asociația EcoCreativ)
- 16:00-18:30 – Ateliere de educație gastronomică pentru copii (Slow Food Iași&Melcul Verde)
- 16:00-18:00 – Clubul de criminalistică pentru copii, aplicații practice, prelevare amprente, identificare substanțe chimice, scriere mesaje cu cerneală invizibilă, cercetare la fața locului a unei infracțiuni (trainer: Irina Obrocea)
- 16:00-19:00 – Jocuri logice și de atenție, Mind Lab – sesiuni demonstrative (Asociația Re-Mind Center)
- 16:00-20:00 – Concursuri interactive, karaoke, face painting, baloane, modelaj, ateliere de creație (Oz Magia Jocului)
- 16:00-20:00 – Împletim Povești Colorate: atelier de codițe colorate cu ațe/ atelier obiecte de decor și accesorii realizate din ațe colorate
- 17:00-18:00 – Atelier handmade creativ (Asociația EcoCreativ)17:00-20:00 – Expoziție de pictură & handmade (Eki’s Place)
- 18:00-19:00 – Yoga pentru copii (Asociația EcoCreativ)
- 19:00-20:00 – ToolBox parenting – ateliere părinți-copii (Asociația EcoCreativ
Scenă
- 17:00-17:40 – Momente de poezie și monolog pe acorduri de chitară și coregrafie dans (Clasa a XII-a F, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași)
- 18:00-19:00 – Atelier de lectură „Fetița căreia nu-i plăcea numele său”, de Elif Shafak, cu ilustraţii de Zafer Okur – Eveniment Polirom (Participă elevii Școlii Generale „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Iași; Coordonatoare: Conf. dr. Emanuela Ilie; Invitată: profesor învățămînt primar Carmen Buburuzanu)
- 19:00-20:00 – Momente sportive de grup cu Vivertine
Strada Vasile Pogor
- 12:00-20:00 – Activități sportive cu Decathlon (ping-pong, baschet, trotinete, badminton, tenis de câmp)
- 12:00-20:00 – Întră în Țara Minunilor: activități distractive
- 12:00-20:00 – Dans: workshop, class, miniconcursuri, streetdance, breakdance (Quasar)
- 12:00-20:00 – Târg de cireșe, căpșuni, dulcețuri, levănțică și handmade (Carolina Neculcea, Dan Herea, Mihaela Rusu, Nela Bârlădeanu, Angela Romila, Diana Bolohan)
- 17:00 – 18:00 –Șotroniada, concurs de desenat șotroane
Galeriile „Pod-Pogor”
- 12:00-13:00 – Incursiuni în lumea muzicii (Palatul Copiilor Iași, Prof. Petronela Damian)
SAMBATA, 3 IUNIE
Grădina Casei Pogor
- 12:00-13:00 – Yoga pentru copii (Asociația EcoCreativ)
- 12:00-14:00 – Jocuri logice și de atenție, Mind Lab – sesiuni demonstrative (Asociația Re-Mind Center)
- 12:00-14:00 – Ateliere de gătit (Soft & Grace)
- 12:00-14:00 – Ateliere de pictat cu spaghete, dream catcher, brățări din plastic, ateliere de cusut, reciclare (Țara Minunilor)
- 12:00-15:00 – Ateliere de arhitectură (coord.: Cătălina Popa)
- 12:00-20:00 – Desene pe hârtie, desene pe asfalt, jocuri educative (copii 4-7 ani), atelliere construire eco, quizz, origami, jocurile copilăriei (7-12 ani), jocurile copilăriei, concursuri de creație (adolescenți). Detalii despre Școala de Vară și programul de After School. (Centrul 1-2-3 Education).
- 12:00-19:00 – Ateliere de creație, curse de alergat cu sacii (Little People)
- 12:00-20:00 – Sesiuni de cățărat și tiroliană (Zero Gravity – Sala de escaladă)
- 12:00-20:00 – Board games (Lex Hobby Store)
- 12:00-20:00 – Salturi îndrăznețe (Salvații Copiii Iași)
- 12:00-20:00 – Concursuri interactive, karaoke, face painting, baloane, modelaj, ateliere de creație (Oz Magia Jocului)
- 12:00-20:00 – Workshop de jocuri japoneze, workshop de creație, workshop de Haiku și povești (Himawari)
- 12:00-20:00 – Workshop upcycling și grădinărit (Un Coup de Main d’Emmaus Iași)
- 12:00-20:00 – Live drawing cu Meow & Meuw (Adrian Serghie)
- 12:00-20:00 – Live drawing & handcrafting cu Luu Planet
- 12:00-20:00 – Expoziție de pictură, prezentarea activității și a Școlii de vară (Eki’s Place)
- 12:00-20:00 – Marea hămăceală – ateliere de hamace (Minorswing)
- 12:00-20:00 – Concurs foto Șotron (Pro Image Kids)
- 12:00-20:00 – Jonglerii cu Harcea Pacea
- 12:00-20:00 – Expoziţie de lucrări grafice realizate de beneficiarii proiectului „Asistenţă pentru copiii singuri acasă şi pentru copiii crescuţi doar de mame din UE – 2017”, beneficiari ai centrelor DIFAIN CSA şi HECUBA
- 13:00-16:00 – Lectură și joc în aer liber – citim, colorăm, desenăm și ne jucăm (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași)
- 14:00-15:00 – Atelier de pictură & handmade (Eki’s Place)
- 14:00-15:00 – Yoga pentru copii (Asociația EcoCreativ)
- 14:00-17:00 – Back to the Future: activități distractive bazate pe renumitul film SF Back to the Future, Science UK: activități practice, Matilda: activități distractive bazate pe filmul Matilda, după Roald Dahl (British Council)
- 15:00-16:00 – Școala Voinicilor – atelier de jurnalism pentru copii, atelier de povești (trainer: Maura Anghel)
- 15:00-16:00 – ToolBox parenting – ateliere părinți-copii (Asociația EcoCreativ)
- 15:00-18:00 – Jocuri colaborative, concurs de desene pentru natură, jocuri de orientare, de comunicare și teambuilding (Asociația „Tinerii Ecologi Români din Iași” – TERIS)
- 15:15-16:15 – Atelier de teatru (Eki’s Place)
- 14:00-20:00 – Împletim Povești Colorate: atelier de codițe colorate cu ațe/ atelier obiecte de decor și accesorii realizate din ațe colorate
- 16:00-17:00 – Atelier handmade creativ (Asociația EcoCreativ)
- 16:00-18:00 – Clubul de criminalistică pentru copii, aplicații practice, prelevare amprente, identificare substanțe chimice, scriere mesaje cu cerneală invizibilă, cercetare la fața locului a unei infracțiuni (trainer: Irina Obrocea)
- 16:00-20:00 – Live drawing cu Super-eroi (Leonard Luția)
- 16:00-20:00 – Ateliere de slackline (Outdoor 360)
- 17:00-18:00 – Yoga pentru copii (Asociația EcoCreativ)
- 17:00-18:00 – Istorie distractivă – quiz pentru copii (10-14 ani)
- 17:00-19:00 – Ateliere de gătit (Soft & Grace)
- 17:00-20:00 – Ateliere de creație (Deadura)
- 18:00-19:00 – ToolBox parenting – ateliere părinți-copii (Asociația EcoCreativ)
- 18:30-19:30 – Brain fitness for kids (Eki’s Place)
- 19:00-20:00 – Yoga pentru copii (Asociația EcoCreativ)
Scenă
- 12:00-13:00 – Recital muzică ușoară – Minivox, coord.: prof. Cristina Cozma, Palatul Copiilor Iași)
- 13:00-14:00 – Momente artistice (Trupa de Teatru DIFAINII, coord.: Nicoleta Emacu)
- 14:00-15:00 – Recital Cercul de muzică ușoară Melos, coord.: prof. Gabriela Nechita, Palatul Copiilor Iași)
- 15:00-17:00 – Romanul „Copacul minciunilor”, de Frances Hardinge, la Clubul de lectură „Să citim împreună” – Eveniment Polirom (Invitate: prof. dr. Gabriela Petrache, prof. Mihaela Vlioncu, prof. Ruxandra Nechifor. Clubul de lectură „Să citim împreună” este un proiect inițiat și coordonat de conf. dr. Emanuela Ilie)
Partenerii proiectului: Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi, Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Inspectoratul Școlar Județean Iași - 17:00-18:00 – Teatru pentru copii susținut de trupa Eki’s
- 18:00-18:50 – Concert: Corul Angeli
- 18:50-19:00 – Colaj muzical (2ais Crew)
- 19:00-20:00 – Momente sportive de grup cu Vivertine
Strada Vasile Pogor
- 12:00-14:00 – Aventuri pe bicicletă (ProBikeAddiction)
- 13:00-17:00 – Campionat de kendama (Radio Hit)
- 16:00-17:00 – Show interactiv cu 2ais Crew
- 12:00-20:00 – Activități sportive cu Decathlon (ping-pong, baschet, trotinete, badminton, tenis de câmp)
- 12:00-20:00 – Întră în Țara Minunilor: activități distractive
- 12:00-20:00 – Târg de cireșe, căpșuni, dulcețuri, levănțică și handmade (Carolina Neculcea, Dan Herea, Mihaela Rusu, Nela Bârlădeanu, Angela Romila, Diana Bolohan)
- 12:00-20:00 – Dans: workshop, class, miniconcursuri, streetdance, breakdance (Quasar)
- 17:00 – 18:00 – Șotroniada, concurs de desenat șotroane
Muzeul „Vasile Pogor”
- 12:00-16:00 – Vizionare basme în limba germană cu subtitrare în limba română: Albă ca Zăpada, Frumoasa Adormită, Cenușăreasa, Regele Broască, Doamna Holle, Acoperă-te masă, Motanul încălțat (Centrul Cultural German Iași)
Galeriile „Pod-Pogor”
- 15:00-16:00 – Emotica și Emotel ne dezvăluie lumea emoțiilor – atelier de dezvoltare emoțională pentru grupa de vârstă 6-8 ani (Psychology Center)
- 16:30-17:30 – Emotica și Emotel ne ajută să învățăm din greseli – atelier de dezvoltare emoțională pentru grupa de vârstă 6-8 ani (Psychology Center)
DUMINICA 4 IUNIE
Grădina Casei Pogor
- 12:00-13:00 – Yoga pentru copii (Asociația EcoCreativ)
- 12:00-13:00 – Brain fitness for kids (Eki’s Place)
- 12:00-14:00 – Ateliere de pictat cu spaghete, dream catcher, brățări din plastic, ateliere de cusut, reciclare (Țara Minunilor)
- 12:00-15:00 – Ateliere de arhitectură (coord.: Cătălina Popa)
- 12:00-15:00 – Croquet: joc sportiv britanic, Storytelling cu Louise Oliver, activități creative: embleme britanice (British Council)
- 12:00-18:00 – Workshop de origami, atelier de manga, workshop de creație (Himawari)
- 12:00-20:00 – Desene pe hârtie, desene pe asfalt, jocuri educative (copii 4-7 ani), atelliere construire eco, quizz, origami, jocurile copilăriei (7-12 ani), jocurile copilăriei, concursuri de creație (adolescenți). Detalii despre Școala de Vară și programul de After School. (Centrul 1-2-3 Education)
- 12:00-20:00 – Sesiuni de cățărat și tiroliană (Zero Gravity – Sala de escaladă)
- 12:00-20:00 – Board games (Lex Hobby Store)
- 12:00-20:00 – Concursuri interactive, karaoke, face painting, baloane, modelaj, ateliere de creație (Oz Magia Jocului)
- 12:00-20:00 – Live drawing cu Meow & Meuw (Adrian Serghie)
- 12:00-20:00 – Live drawing & handcrafting cu Luu Planet
- 12:00-20:00 – Marea hămăceală – ateliere de hamace (Minorswing)
- 12:00-20:00 – Ateliere de muzică, de colorat, de limba engleză (Happy Learning)
- 12:00-20:00 – Jonglerii cu Harcea Pacea
- 12:00-20:00 – Fructe tropicale jucăușe – atelier interactiv fair trade pentru copii și tineri (Asociația Mai Bine)
- 12:00-20:00 – Expoziţie de lucrări grafice realizate de beneficiarii proiectului „Asistenţă pentru copiii singuri acasă şi pentru copiii crescuţi doar de mame din UE – 2017”, beneficiari ai centrelor DIFAIN CSA şi HECUBA
- 13:00-16:00 – Lectură și joc în aer liber – citim, colorăm, desenăm și ne jucăm (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași)
- 13:00-20:00 – Împletim Povești Colorate: atelier de codițe colorate cu ațe/ atelier obiecte de decor și accesorii realizate din ațe colorate
- 14:00-15:00 – Yoga pentru copii (Asociația EcoCreativ)
- 15:00-16:00 – Atelier de improvizație și pantomimă (Eki’s Place)
- 15:00-16:00 – ToolBox parenting – ateliere părinți-copii (Asociația EcoCreativ)
- 15:00-16:00 – Școala Voinicilor – atelier de jurnalism pentru copii, atelier de povești (trainer: Maura Anghel)
- 15:00-18:00 – Jocuri colaborative, concurs de desene pentru natură, jocuri de orientare, de comunicare și teambuilding, atelier handmade cu materiale reciclabile (Asociația „Tinerii Ecologi Români din Iași” – TERIS)
- 16:00-17:00 – Atelier handmade creativ (Asociația EcoCreativ)
- 16:00-18:00 – Clubul de criminalistică pentru copii, aplicații practice, prelevare amprente, identificare substanțe chimice, scriere mesaje cu cerneală invizibilă, cercetare la fața locului a unei infracțiuni (trainer: Irina Obrocea)
- 16:00-20:00 – Live drawing cu Super-eroi (Leonard Luția)
- 16:00-20:00 – Ateliere de slackline (Outdoor 360)
- 16:15-17:15 – Atelier de artă plastică (Eki’s Place)
- 17:00-18:00 – Yoga pentru copii (Asociația EcoCreativ)
- 17:00-18:00 – Istorie distractivă – quiz pentru copii (10-14 ani)
- 18:00-19:00 – ToolBox parenting – ateliere părinți-copii (Asociația EcoCreativ)
- 19:00-20:00 – Yoga pentru copii (Asociația EcoCreativ)
Scenă
- 12:00-13:00 – Recital de vioară (coord.: prof. Lăcrămioara Matei, Palatul Copiilor Iași)
- 13:00-14:00 – Program artistic muzică ușoară vocală, coord.: prof. Anca Apetroaiei, Palatul Copiilor Iași)
- 14:00-15:00 – Teatru pentru copii susținut de trupa Eki’s
- 15:30-16:00 – Spectacol de muzică în limba engleză (Happy Learning)
- 16:00-16:30 – Lansare carte „Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat”, în prezența autorului Iulian Tănase
- 16:30-17:30 – Atelier de storytelling cu scriitorul Iulian Tănase (Piatra în lac și binomul fantastic)
- 18:00-18:15 – Dansuri japoneze (Himawari)
- 18:00-19:00 – Concert: Corul Juniorii Operei din cadrul Operei Naționale Ro mâne Iași (corepetitor: Mădălina Pancu, dirijor: Raluca Zaharia)
- 19:00-20:00 – Momente sportive de grup cu Vivertine
Strada Vasile Pogor
- 12:00-20:00 – Activități sportive cu Decathlon (ping-pong, baschet, trotinete, badminton, tenis de câmp)
- 12:00-15:00 – Demonstrații de baschet (Baschet Club Stomart Eagles Iași)
- 12:00-20:00 – Întră în Țara Minunilor: activități distractive
- 12:00-20:00 – Târg de cireșe, căpșuni, dulcețuri, levănțică și handmade (Carolina Neculcea, Dan Herea, Mihaela Rusu, Nela Bârlădeanu, Angela Romila, Diana Bolohan)
- 12:00-20:00 – Parkour – Ascend
12:00-20:00 – Dans: workshop, class, miniconcursuri, streetdance, breakdance (Quasar) - 17:00 – 18:00 – Șotroniada, concurs de desenat șotroane
Galeriile „Pod-Pogor”
- 14:00-15:00 – Cine sunt eu?-Despre cum să ne descoperim și să ne acceptăm necondiționat – atelier de dezvoltare emoțională pentru grupa de vârstă 8-12 ani (Psychology Center)
- 15:30-16:30 – Cum să ne organizăm timpul – atelier de dezvoltare emoțională pentru grupa de vârstă 8-12 ani (Psychology Center)
INFO
Şotron. Târg de cărţi, jocuri şi distracţii