Smart Driving Series, campionat dedicat pilotilor aspiranti debuteaza la Constanta

Smart Driving Series, primul campionat din România dedicat piloților aspiranți cu cariere în alte domenii și juniorilor, debutează în mai, la Constanța. Campionatul va avea loc pe parcursul anului 2015, în cadrul a patru evenimente. Etapele se vor desfășura la Motor Park România, la Serres (Grecia), dar și pe circuite special amenajate, în orașe din țară.

Imagine_SD

Smart Driving, una dintre cele mai importante școli de conducere defensivă și sportivă din România, aduce pe piața locală cel mai inovator concept de campionat motorsport, Smart Driving Series. Campionatul va avea loc pe parcursul anului 2015, în cadrul a patru evenimente care se vor desfășura la Motor Park România, la Serres (Grecia), dar și pe circuite special amenajate, în orașe din țară. Astfel, prima etapă din campionat va avea loc în perioada 29 – 31 mai, la Constanța.

Smart Driving, împreună cu suportul BMW APAN Motors, dezvoltă un nou concept în România, ce oferă o experiență sigură, dar plină de adrenalină pentru cei care au deja o carieră în alt domeniu (gentlemen drivers). În plus, Smart Driving Series vine și cu o oportunitate pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 21 de ani, care aspiră la o carieră ca piloți, oferindu-le și acestora posibilitatea de a participa la campionat.

În cadrul evenimentului din acest an, care se va desfășura de-a lungul a patru etape, vor lua startul opt mașini BMW Seria 2 Coupe versiune 228i, model lansat anul trecut. Automobilul în format standard are 245 de cai putere, atinge suta în 5,8 secunde, iar viteza maximă este de 250 km/h. Pentru Smart Driving Series, toate cele opt mașini vor fi modificate, în așa fel încât să crească performanța și siguranța participanților.

Evenimentele se vor desfășura vinerea (probe libere), sâmbăta (calificări, warm-up și concurs pentru gentlemeni) și duminica (calificări, warm-up și concurs pentru juniori și gentlemeni).

Smart Driving Series își propune să asigure un cadru profesionist pentru participanții amatori la eveniment, care vor să petreacă un weekend departe de stresul și rutina din timpul săptămânii, cufundați în propria pasiune pentru viteză, dar în condiții de siguranță maximă”, a declarat Andrea Fogliazza, managerul Smart Driving și organizatorul evenimentului.

De asemenea, Smart Driving Series intenționează să ofere o șansă de a participa și tinerilor care își doresc o carieră în motorsport și care nu au avut șansa de a demonstra și evidenția abilitățile lor, din cauza costurilor impuse de campionatele naționale.

Am început colaborarea cu Smart Driving cu entuziasm și cu promisiunea de a face lucruri extraordinare pentru industria de motorsport din România, dar și pentru pasionații de mașini și de condus. De aceea, ne bucurăm că avem ocazia să luăm parte și să susținem acest proiect, care sperăm să devină unul de referință pe piața de profil”, a spus Ștefan Podaru, executive manager APAN Motors, Brăila.

Smart Driving Series va debuta în luna mai, la Constanța. Prima etapă va avea loc în perioada 29 – 31 mai, iar selecțiile pentru aceasta vor începe încă din martie. După aceasta vor avea loc încă trei etape, ultima urmând să se desfășoare la circuitul Serres din Grecia.

Partenerii evenimentului sunt BMW APAN Motors, Michelin, Motul, OZ Racing, Sparco.

Smart Driving a luat naștere în septembrie 2013, în urma unui eveniment de conducere organizat în România împreună cu Guidare Pilotare, școala oficială a BMW Italia de 30 de ani, dar și una dintre cele mai importante instituții de conducere defensivă și sportivă din Europa. Smart Driving oferă o diversitate de cursuri pentru clienții săi, adaptate nevoilor acestora și orientate pe obținerea de rezultate. Dintre acestea se remarcă programul Experience, dar și Defensive Driving PRO sau Sport Driving. De asemenea, școala de conducere defensivă și sportivă realizează cursuri specializate și pentru zona corporate.

INFO

www.smart-driving.eu

www.vreausafiupilot.ro

www.facebook.com/GuidarePilotare.ro

PE ACEEASI TEMA:

Campionatul national de schimbat roata, editia a II-a

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Lansare de carte la Muzeul Unirii: “Ochiul cuvântului. Minipoeme în stil haiku”, de Georgeta Tudora

Ateliere de gatit creativ cu Masterchef Elena Padurariu

„Bancherul diavolului. Cum am distrus secretul bancar elvețian” se lanseaza la Iasi

Charity Quiz Night @Times

Scrie un comentariu: