Sir Paul McCartney

Un lord avem astazi de sarbatorit la Power Play. E vorba de Sir Paul McCartney, fost membru in cea mai cunoscuta trupa din lume, The Beatles. James Paul McCartney s-a nascut pe 18 iunie 1942 in Liverpool si dupa ce a invatat de mic sa cante la trompeta, a vandut-o in schimbul unei chitari semi-acusitice de 15 lire la care a invatat sa cante singur. A inceput apoi sa ia lectii de chitara si la 17 ani l-a cunoscut pe cel care avea sa-i schimbe radical viata : John Lennon.


Impreuna cu acesta si un coleg de scoala, George Harrison, au pus bazele grupului The Beatles in 1959, Paul McCartney preluand chitara bass. Grupul a fost completat in 1962 cu bateristul Ringo Starr si asa s-a format cea mai cunoscuta trupa din istoria muzicii in formula in care au dominat topurile muzicale timp de 10 ani. Piesele scrise de cuplul Lennon-McCartney valoreaza astazi milioane de dolari, printre ele numarandu-se “Love Me Do”, “Yesterday” sau “Hey Jude”. Nu vom vorbi astazi despre The Beatles deoarece ne-ar trebui cam o jumatate de ora cel putin pentru a trece in revista toate succesele lor si impactul asupra intregii industrii muzicale de mai tarziu. Vom spune doar ca timp de 10 ani, The Beatles au dominat piata din Marea Britanie si Statele Unite cu zeci de hituri ajunse number one si milioane de discuri vandute.

Cariera solo a lui Paul McCartney a inceput in 1966 cu o coloana sonora la filmul The Family Way. Au urmat cateva propuneri de colaborare din partea multor muzicieni cu experienta, insa Paul McCartney le-a refuzat politicos si s-a lansat intr-o cariera solo. Primul album a fost intitulat simplu “McCartney” si a aparut in Aprilie 1970, urmat un an mai tarziu de discul Ram pe care a cantat si sotia sa, Linda. In august 1971, formeaza trupa Wings cu care au reusit sa dea prima lovitura in 1972. Intitulat Wild Life, LP-ul a produs impresii extrem de favorabile si Wings au plecat in primul lor turneu european cu 26 de date. Insa arenele unde urmau sa cante Paul si compania nu erau anuntate de nici un promoter local, pastrand misterul asupra locatiei, asa ca fanii au trebuit sa faca eforturi pentru a afla unde se tineau spectacolele. Albumul din 1973, “Red Rose Speedway”, a dat si primul number one : My Love. Pe 16 aprilie, Paul a primit OK-ul pentru a-si lansa show-ul de televiziune James Paul McCartney, insa acest lucru nu l-a indepartat de munca de compozitor. In 1973 a aparut “albumul de maturitate” intitulat Band On The Run. Piesa omonima a stat nu mai putin de 17 saptamanai in top, iar albumul 124 de saptamani, aducandu-l pe Paul McCartney in Guiness Book. Intre 1975 si 1979, Wings au editat cate un album pe an, insa Paul a dat o mana de ajutor si la albumul lui Percy “Thrills” Thrillington, aparut pe 29 aprilie 1979.

A dizolvat trupa Wings si a decis sa continue pe cont propriu in 1980 atunci cand a aparut Mc Cartney 2, ajuns number one in Marea Britanie. Au urmat o serie de discuri medii ca valoare dar care au produs o multime de piese de top: Tug Of War, Pipes of Peace, Press to Play sau albumul clasic inregistrat cu Carl Davis in 1981 si care a fost primul dintr-o serie de albume cu orchestra. In 1993 discul Off The Ground produce un alt number one: Hope Of Deliverance. Dupa ce a fost facut “Sir” de catre regina Marii Britanii, Paul McCartney a inceput sa apara la multe evenimente caritabile, iar prin fundatiile pe care le patroneaza a oferit deseori bani si ajutoare celor care aveau nevoie. A infiintat o casa de productie cinematografica si una de productie muzicala si este posesorul celor mai multe licente Beatles care valoreaza peste 1 miliard de dolari. In ceea ce priveste viata personala, Sir Paul a fost intotdeauna cuplat cu diverse femei din Regatul Unit si nu numai, insa Jane Asher, Linda Eastmann, Linda McCartney si mai recent Heather Mills sunt cele care i-au infrumusetat viata lui Paul McCartney. Desi divortul de Heather Mills l-a lasat fara o parte considerabila din averea sa, fostul Beatles nu a avut de ce sa se planga : albumul sau din 2007, Memory Almost Full a ajuns disc de aur, iar casa de productie cinematografica a bifat in acelasi an incasari de peste 40 de milioane de dolari.

In 2010 a fost decorat de presedintele american Barack Obama cu Gershwin Prize pentru contibutia lui adusa muzicii, iar in 2012 a concertat la ceremonia de inchidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. Astazi il vom asculta pe Paul McCartney la Power Play cu una din cele mai cunoscute piese ale sale : Hope Of Deliverance!

Vlad Trifan, realizatorul rubricii Power Play de la Nord Est FM, 100,4. Power Play – on air la Nord Est FM, de luni pana duminica: 07.24, 09.24, 11.24, 13.24, 15.24, 19.24, 21.24.

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Bucurie in Palatul Copiilor Iasi

Recrutori din toată Europa la târgul de joburi Careers in White din Iași

Recital de pian Andreas Iliuță

Concert JASSY JAZZ ORCHESTRA la Palatul Culturii

Scrie un comentariu: