Simpozionul Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor” 2017

În perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2017, la Iași, va avea loc Simpozionul Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor”, eveniment organizat de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Unirii, sub egida Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Direcția Județeană pentru Cultură Iași, Institutul Național al Patrimoniului Bucureşti, Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monumente Istorice, Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, Institutul Patrimoniului Cultural – Chişinău, Garnizoana Iași, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” Cernăuţi.

Recunoscută drept una dintre manifestările cu un deosebit impact asupra a mediului academic, antreprenorial, dar și în planul societăţii civile, manifestarea a ajuns anul acesta la cea de-a XIX-a ediție, reunind specialişti de prestigiu din cadrul Ministerului Culturii, Academiei Române, Institutului Național al Patrimoniului, Uniunii Naționale a Restauratorilor Monumentelor Istorice, personalități din institute de cercetare și universități din țară și străinătate, cu preocupări în domeniile cercetării, conservării şi restaurării monumentelor istorice.

Alături de experții din România, vor fi prezenți specialiști din Franța, Italia, Ucraina și Republica Moldova. De asemenea, evenimentul se va bucura de participarea directorilor Direcțiilor de Cultură din 14 județe ale țării.

Deschiderea oficială a Simpozionului va avea loc în data de 28 septembrie 2017, începând cu orele 9.00, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Alegerea acestui spațiu pentru evenimentul inaugural este motivată de faptul că în această sală s-a întrunit Parlamentul României, în urmă cu 100 de ani, în anii Primului Război Mondial, pentru a decide rezistența până la capăt, în speranța realizării României întregite.

Comunicările vor continua la Muzeul Unirii, în zilele de 28 și 29 septembrie, fiind structurate pe trei domenii:

1. Viața monumentelor (ctitorii, moșteniri, înstrăinări, degradări, restaurări);
2. Primul Război Mondial – Memoria Monumentelor;
3. Tehnici şi tehnologii de restaurare.

Dincolo de interesul științific, Simpozionul este un bun prilej pentru a atrage atenția asupra situației dificile în care se află o mare parte dintre monumentele istorice și de a sublinia însemnătatea patrimoniului zidit pentru identitatea națională.

INFO

www.monumentul.ro

PE ACEEASI TEMA:

„School Without Walls” la Iasi

Simpozionul Internațional BICENTENAR KOGĂLNICEANU

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Discuţie despre lucrarea ”Banner” (de Dan Acostioaei) cu Dan Acostioaei şi Nebojša Milikić, moderată de către Vahida Ramujkić.

Russian Cossack State Dance Company, cea mai buna companie ruseasca din lume vine la Iasi

Seara de film german: Herta Müller – Alfabetul fricii(2015, 56 min)

Artisti romani participa la Designblok – Prague Design and Fashion Week 2017

Scrie un comentariu: