„SIERANEVADA” de astăzi în cinematografele din Franța!

POSTER

„SIERANEVADA”, unul dintre cele mai așteptate lungmetraje românești ale anului, va rula începând de astăzi în cinematografele din Franța. Producția va avea tot astăzi și premiera în Australia. Pelicula va fi prezentată în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Melbourne (24 iulie- 14 august).

Primit cu cronici laudative în toate colțurile lumii, cel de-al 4-lea lungmetraj regizat de Cristi Puiu va fi prezentat săptămâna viitoare, pe 9 august, în cadrul Festivalului Internațional de Film Anonimul de la Sfântu Gheorghe. La întâlnirea cu publicul din Deltă va fi prezent și regizorul Cristi Puiu. Luna aceasta „SIERANEVADA” ajunge și în Bosnia-Herțegovina, pelicula urmând să fie prezentată în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo (12-20 august).

„SIERANEVADA”, care îi are în distribuție pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, va rula pe marile ecrane din România din 9 septembrie.

Acțiunea din „SIERANEVADA” are loc la trei zile de la atentatul din redacția hebdomadarului parizian, Charlie Hebdo și la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform așteptărilor.

Cel de-al 4-lea lungmetraj regizat de Cristi Puiu are imaginea semnată de Barbu Bălășoiu; Jean Paul Bernard, Filip Muresan și Christophe Vintrignier au realizat sunetul, Maria Pitea s-a ocupat de costume în timp ce Mojca Gorogranc Petrushevska a realizat machiajul. Letiția Ștefănescu și Ciprian Cimpoi au semnat montajul iar Cristina Barbu scenografia, Anca Puiu –producător.

„SIERANEVADA” este o producție Mandragora în coproducție cu Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters and Brother Mitevski, Spiritus Movens, Alcatraz Films. Filmul a fost  realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Fondacija Za Kinematografiju Sarajevo, Macedonian Film Agency, Croatian Audiovisual Center, Region Ile de France, Eurimages. Cu participarea: HBO Romania, Aide aux Cinemas du Monde, Valvis Holding Distribution, Centre National du Cinema et de l’Image Animee, Ministere Des Affaires Etrangeres et du Developpement International, Institut Francais, Arte France.  Finanțatori: BMW Group Romania, Nestle Romania, AQUA Carpatica, Vodafone, Albalact, Groupama Romania, Apa Nova, DHL, Zumzet, Musette.

INFO

SIERANEVADA

www.facebook.com/sieranevadabycristipuiu

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: