Crăciunul este momentul oportun pentru a dărui, iar Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ) revine la campania de caritate demarată în anul 2010 în vederea ajutorării copiilor internați la Secția de Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”.
Prin campania „Și eu vreau să zâmbesc de sărbători”, membrii ASJ își propun să dăruiască copiilor un zâmbet în prag de sărbători, împărțind, ca în anii trecuți, hăinuțe, jucării, cărți de colorat sau de citit și fructe.
Au hotărât să aloce întregul weekend cauzei lor, astfel că evenimentul caritabil se va desfășura pe 17 și pe 18 decembrie și va îngloba trei domenii ale artelor: teatrul, muzica și dansul. Toți artiștii implicați în programul artistic sunt susținători ai cauzei și vor evolua pe scenă fără a fi remunerați.
15 momente artistice pentru o cauză nobilă
Sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 20.00, se va desfășura prima parte a evenimentului caritabil, seara de muzică și dans, în care artiști ieșeni ne vor încânta cu talentul lor și vor aduce voia bună în Cafeneaua „Times”.
La categoria muzică se înscriu Alexandru Tărâțeanu, Theodor Ștefan Achivei, Ruxi Tomulesei, Andrei Năstase, Lefter Gabriel (Mr. Jerry) și Simona Dumitru, iar trupele Tango Feliz și Quasar, dar și Ștefan Alexandru Iacob, împreună cu partenerele Alexandra Ciobanu și Denisa Ștefana Cibotariu, vor performa la categoria dansuri.
Duminică, 18 decembrie, de la ora 19.00, Cafeneaua „Utopia” va fi gazdă a unui moment de teatru și, întrucât duminicile sunt zilele potrivite pentru comedii ușoare, programul se anunță a fi amuzant și savuros.
În deschidere, vor performa Tudor Popescu și Diana Mălăncuș, cursanți ai Palatului Copiilor, sub îndrumarea profesorului de teatru Ana Hegyi, urmați de momentul de teatru „De sărbători cu Petro și Frosi”, susținut de actorii Ana Hegyi și Andrei Ciobanu.
„Este o lună magică pentru noi, și din perspectiva actorilor pentru rolurile de sezon, dar și din cea a oamenilor din spatele rolurilor”, a precizat Ana Hegyi.
Diana Mălăncuș va interpreta monologul intitulat „Foaie verde caltaboși”, text scris în 1938 de umoristul Ion Pribeagu pentru marele comic Constantin Tănase și va interpreta piesa „Not a word from your lips…” de la Ella Eyre, urmată de monologul lui Tudor Popescu intitulat „Cum să ne împodobim și cum să ne despodobim casa – sfaturi utile de sărbători pentru toți gospodarii”.
Viața palpitantă de cuplu va fi „jucată” de Ana și de Andrei pentru „debutanți” sau „veterani” în viața de familie, prin replici joviale şi poveşti rupte din realitate. Cele două personaje au construit „Trilogia Dragostei” din cele trei piese care au cucerit publicul: „Căsătorie în… doi”, „1 + 1 = 3” și „Dragoste pe… contrasens”. „De sărbători cu Petro și Frosi” este un melanj din cele trei părți, care va surprinde și perioada sărbătorilor de iarnă
„Eu și Ana am jucat de mai multe ori pro-bono, fie pentru copii, fie pentru vârstnici. În viață trebuie să oferi și fără a fi răsplătit material. Zâmbetele și aplauzele sunt răsplata cea mai de preț, iar când este vorba de o cauză umanitară, ne bucurăm că putem fi părtași. Sper ca acest eveniment să aibă rezultatul scontat, iar cei care vor să participe, să vină cu inima deschisă”, a mărturisit Andrei Ciobanu.
Parteneri: Cafeneaua „Times”, cafeneaua „Utopia”. Parteneri media: Agerpres, Viva FM, Ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei”, Ziarul de Iaşi, Iaşi Fun, Tele M, Apollonia TV, 360uaic.ro