„Şi EU donez”, o platformă pentru donatorii de sânge din România

si-eu-donez-o-platforma-pentru-donatorii-de-sange-din-romania-ziarul-de-iasi-gadget-my-love-foto

(Lucian ROTARU)

La sfârşitul lunii octombrie a fost lansată prima aplicaţie de smartphone din România dedicată donării benevole de sânge.

Aplicaţia „Şi EU donez” a fost construită pentru a-i ţine informaţi pe potenţialii donatori, iar cei care nu au telefon inteligent pot accesa site-ul www.sieudonez.ropagina de Facebook sau cea de Twitter pentru a afla informaţii despre cazurile din oraşul lui.

După descărcarea aplicaţiei din App Store sau Google Play, eşti nevoit să setezi judeţul în care locuieşti, iar, dacă accepţi primirea notificărilor, vei fi informat în timp real de cazurile persoanelor care au nevoie de sânge din jurul tău. Dacă nu vrei să primeşti notificări pe telefon, poţi intra în aplicaţie pentru a vedea o listă cu toate cazurile disponibile. Din păcate, această listă nu poate fi sortată momentan şi astfel îţi va fi cam dificil să găseşti cazurile dintr-un anumit judeţ. În schimb, aplicaţia te ajută să localizezi toate centrele de transfuzii din România cu ajutorul unei hârţi interactive şi a GPS-ului din telefon.

La secţiunea „Cum donezi”, disponibilă atât pe site, cât şi în aplicaţie poţi găsi răspunsuri la o serie de întrebări frecvente precum: De ce este necesar să donez voluntar sânge?, Ce trebuie să fac înainte de a dona sânge?, Ce condiţii trebuie să îndeplinesc pentru a putea să donez sânge?, Câte vieţi pot salva dacă donez sânge?, Ce riscuri există? şi multe altele.

si-eu-donez-o-platforma-pentru-donatorii-de-sange-din-romania-ziarul-de-iasi-gadget-my-love-foto„Nu faci un bine – iti faci TIE un bine, pentru ca donezi in primul rand pentru tine, si apoi pentru altii! Poti să fii oricand in locul amaratului de pe patul de spital. Sa ajungi sa te intrebi sincer pe tine – eu nu am ajutat niciodata, de ce ar face altii pentru mine?”, a declarat Rareş Năstase, corespondent la un post de televiziune naţional şi susţinător al campaniei „Şi EU donez”.

Platforma are şi o secţiune pentru doctori unde aceştia pot prezenta cazurile pacienţilor lor prin completarea unui formular. Ei vor avea nevoie de un username şi o parolă şi, după ce este trimisă o cerere, cazul pacientului va ajunge la donatorii din judeţ în cel mai scurt timp.

Te aşteptăm pe pagina noastră pentru discuţii: www.facebook.com/GadgetMyLove.

  • Sursă: www.ziaruldeiasi.roArticol publicat în ediția tipărită de miercuri, 6 noiembrie 2013, nr. 262 (6787), pagina 7A.
ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: