Shopping City Piatra-Neamț și-a deschis oficial porțile

vedere-intre-etaje

După finalizarea unei investiții de 25 de milioane de euro, noul centru comercial își primește astăzi vizitatorii în cea mai modernă destinație de shopping și divertisment din regiunea de nord-est a țării

Locuitorii din Piatra Neamț sărbătoresc inaugurarea celui mai amplu proiect implementat în ultimii ani în județul Neamț, Shopping City Piatra-Neamț, dezvoltat de New Europe Property Investment plc (NEPI), după o investiție totală de 25 de milioane de euro. Printre noutățile oferite pieței locale se numară deschiderea primului hipermarket Carrefour din zonă, dar și lansarea pe piața locală a unor branduri de renume internațional și național, centrul comercial însumând peste 70 de spații comerciale. Shopping City Piatra-Neamț generează peste 1.500 de locuri de muncă în județul Neamț, venind în întâmpinarea nevoilor locuitorilor din regiune.

În ultimii ani, NEPI a investit intens în România, ceea ce reconfirma faptul că suntem un dezvoltator imobiliar extrem de activ, Shopping City Piatra-Neamț fiind al doilea centru comercial pe care îl inauguram în acest an, după Shopping City Timișoara. Un astfel de concept de retail are forța de a atrage locuitorii din întreaga regiune, tocmai pentru că l-am proiectat plecând de la nevoile românilor din nord-estul țării, cu o selecție de magazine, restaurante și opțiuni de distracție care îi va încânta cu siguranță pe cei care ne vor vizita și îi va convinge să revină. Proiectul a fost foarte bine primit încă înainte de lansare, iar în primul an de funcționare ne așteptăm să ne treacă pragul peste 5,5 milioane de vizitatori.”, a declarat Sebastian Mahu, Asset Manager în cadrul NEPI.

Centrul comercial, ce acoperă o suprafață totală închiriabilă de 28.000 de metri pătrați, este dispus pe două niveluri și include o parcare exterioară de 1.000 de locuri, ușor accesibilă prin cele două sensuri giratorii create la intrările din Bulevardul Decebal și Strada Bistriței. Vizitatorii vor avea acces la peste 70 de branduri, de renume local și internațional, gata să răspundă tuturor categoriilor de nevoi. Parterul găzduiește branduri de modă, sport, frumusețe, bijuterii și accesorii, home&deco, articole pentru copii și jucării, tehnologie, dar și farmacii, banci, petshop, service auto, servicii de optică, bănci și multe altele.

foodcourt

Nivelul 1 este dedicat zonelor de food court si divertisment, completate de o terasă exterioară ce oferă o panoramă deosebită a culmilor muntoase. Această zonă găzduiește restaurante și cafenele, unele în premieră în județ, precum și diverse opțiuni de petrecere a timpului liber pentru toate vârstele, asigurate de cazinoul MaxBet, zona de recreere MaxFun și locul de joacă Paradisul Copiilor.

Una dintre cele mai așteptate deschideri este cinematograful multiplex cu șase săli, Cinema City, unde vizitatorii vor putea urmari, începând din a doua parte a lunii decembrie, filme la o calitate superioară în formate 2D și 3D. Astfel, Shopping City Piatra-Neamț stabilește un nou standard regional pentru divertisment, impus prin conceptul hi-tech al proiectului și prin calitatea serviciilor.

Pe lângă potențarea economică locală și oferirea unei zone de divertisment de calitate cetățenilor orașului Piatra-Neamț și turiștilor, proiectul Shopping City Piatra-Neamț este o reiterare a colaborării de succes dintre NEPI și Carrefour. Retailer-ul a pătruns pe piața din județul Neamț prin magazinul-ancoră, cu un spațiu care se întinde pe o suprafață de 7.500 de metri pătrați, punând la dispoziția clienților o gamă extinsă de peste 50.000 de articole. Cea mai mare surpriză este oferită de Carrefour prin Marea Tombolă care le aduce clienților care fac cumpărături între 1-14 decembrie marea șansă de a câștiga o garsonieră în   Piatra-Neamț. De asemenea, din oră în oră, în aceeași perioada, clienții pot câștiga 196 de premii în aparate electrice şi electrocasnice.

galeria-de-shopping

Printre brandurile prezente în Shopping City Piatra-Neamț se numără: C&A, New Yorker, Intersport, Pepco, Takko Fashion, Secuiana, Textil Market, Orsay, Neo Fashion, TMX, Gatta, Otter, CCC, Deichmann, Benvenuti, Marelbo, Beauty Mania, Noriel, Bebe Ardealul, Pickaboo, Paradisul Copiilor, Altex, Germanos, Vodafone, Orange, Inmedio, Kendra, Splend’or, Aco Market, Animax, Top Shop, Auto Moldova, Cador, Nick Shop, Smith&Smith, Credit Amanet, SensiBlu, HelpNet, Optiblu, Optiplaza, Banca Transilvania.

Centrul comercial a pregătit un program special de spectacole pentru primele două zile de la inagurare, printre care se numără un concert Delia, un concert Mihai Chițu & Band și momente artistice cu Gașca Zurli și Ansamblul Folcloric “Floricica de la Munte”.

INFO

shoppingcitypiatraneamt.ro

www.facebook.com/shoppingcitypiatraneamt

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:
dreamsphere

Dreamsphere LIVE @RocknRolla

poveste-dragoste-ateneu

Proiectie de film: ”Poveste de dragoste” @Ateneul din Iasi

serata-dansanta-sf-nicolae

“Daruri cu gust!” – serată dansantă de Sf. Nicolae @ Restaurant Traian Iași

concerte-lectie-palat-3

Concerte – lectie la Palat (III): “Tainele pianului pentru cei mici”

Scrie un comentariu: