SFR aniversează un deceniu cu Damian & Brothers la Iași

Concertul Aniversar 10 ani cu SFR va avea loc sâmbătă, 15 iunie, de la ora 23:00, la Tiki Village.  La un deceniu de #festivalSFR, Concertul Aniversar Damian & Brothers aduce la Iași ritmurile care au făcut înconjurul lumii.

Centrul lumii lui Damian Drăghici va fi, pentru câteva ore bune, la Iași. Momentele de energie, sunet și ritmuri gypsy & folclor reorchestrat le vor fi dedicate marelui ecran și actorilor cinematografiei românești. Recitalul este gândit special, ca un concept cinematografic live, cu petrecere autentică mai ceva ca-n filme.

Cine nu a fost încă la concertul lor, va avea o mare surpriză, demnă de Oscar! Ne-am dorit, încă de acum doi ani, să-l aducem la Iași pe unul dintre cei mai mari artiști ai genului, care duce numele României în străinătate, la case foarte mari. Damian Drăghici a fost din prima deschis propunerii noastre și a promis că Iașul va ține minte seara de la Tiki Village, demnă de 10 ani cu filmul românesc!”, precizează Andrei Giurgia, directorul SFR.

Artiștii vor interpreta exclusiv piese compuse și/sau reorchestrate de artistul Damian Drăghici, care formează repertoriul Damian & Brothers. Repertoriul trupei este format din melodii de petrecere cunoscute (Mona, Lizeanu, Sharaiman, Mama mea e florăreasa, Ileana, Ileana, etc.). Stilul abordat este o combinație de gypsy & folclor reorchestrat.

BILETE

Invitațiile se găsesc la: Cafeneaua Piața Unirii, Tiki Bistro, Tiki Village. Invitația permite accesul la concert și film (Pup-o, mă!) și costă 50 de lei.

INFO

festivalsfr.ro

www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Pizzeria Favola: locatie cu specific napoletan, in Palas

S-a dat startul editiei 2020 a a programului de internship „Rising Stars at IULIUS”

Un film ca un selfie cu prietenii: Matthias & Maxime al lui Xavier Dolan

Seară muzeală „ION H. CIUBOTARU – OCTOGENAR” la Muzeul Etnografic al Moldovei

Scrie un comentariu: