SFR 13 a deschis înscrierile pentru voluntariat în cadrul festivalului

În perioada 3-7 august 2022, Iașul va fi plin de vedete ale cinematografiei românești, care se vor întâlni cu publicul și vor participa la evenimente speciale. Cinefilii se vor bucura și în acest an de serile de film în aer liber, de întâlnirea cu personalitățile din cinematografie și de evenimentele din cadrul celor cinci zile de festival.

VoluntarEști. TrăiEști. ÎntâlnEști

SFR desfășoară și un amplu program de voluntariat, iar cei dornici să participe pot aplica online, până pe 25 mai 2022, aici: festivalsfr.ro/voluntaresti/. Pentru a putea face parte din echipa de voluntari trebuie să ai peste 16 ani, să locuiești în Iași în perioada festivalului (și cu cel puțin două săptămâni înainte de festival) și, cel mai important, să iubești evenimentele culturale. În plus, vei vedea cum se organizează un festival de interes național, alături de o echipa SFR.

Ediția cu numărul 13 va fi, mai mult ca sigur, cu noroc. Și nu doar pentru că în spatele acestui număr se află 12 ani de experiență și 12 festivaluri SFR reușite, dar și pentru că se anunță o ediție fără restricții. Iar un astfel de eveniment nu poate fi organizat fără o echipă de încredere, unde includem cât mai mulți voluntari. Ne place entuziasmul lor și suntem convinși că pentru fiecare în parte este o experiență unică. SFR este deja o școală de voluntariat și ne gândim să extindem posibilitatea de voluntariat și pe parcursul anului, între ediții”, spune Andrei Giurgia, directorul SFR.

Cei interesați vor avea șansa să opteze pentru toate departamentele din cadrul festivalului, precum: Logistică, Tehnic, Contabilitate, PR & Comunicare, Invitați, Foto-Video.

Beneficii dacă VoluntarEști:

* ai acces gratuit la toate evenimentele din festival;
* primești certificatul de voluntariat #SFR;
* primești tricou, ecuson și materiale-surpriză din partea partenerilor;
* beneficiezi de masă, gustări și apă pentru a-ți încărca bateriile;
* ai șansa să îți creezi relații cu oameni extraordinari, prieteni și amici interesați de filmul românesc;
* ai oportunitatea de a dialoga cu actorul sau regizorul tău preferat;
* ai posibilitatea de a intra în echipa Asociației Studenților Jurnaliști, iar la următoarea ediție – șansa de a fi în echipa de organizare SFR,
* te bucuri de experiențe care vor lăsa o amprentă asupra parcursului tău personal, dar și profesional.

Organizat de ARTIS. Inițiat de Asociația Studenților Jurnaliști. Partener media oficial Europa FM. Parteneri media: AGERPRES, TVR Iași, TVR Moldova, Radio România Iași, Radio România Cultural, Ziarul de Iași, Viva FM, Cinemaraton, Radio HIT, Zile și Nopți, Suplimentul de cultură, Evenimentul Regional al Moldovei, MovieNews, Munteanu recomandă, inOras.ro, Apollonia TV, Iași TV Life.

Află mai multe detalii despre festival și noutățile ediției de anul acesta pe Facebook SFR și pe www.festivalsfr.ro.

INFO

www.festivalsfr.ro

www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: