Seria pelerinajelor pe bicicleta continua la Parohia Toma Cozma din Iasi si in aceasta vara

Duminică, 17 august a.c., ora 15.00, parohia noastră lansează invitaţia doritorilor de călătorie cu bicicleta să participe la primul pelerinaj pe bicicletă din această vară ce va fi iniţiat din curtea Bisericii Toma Cozma către Mănăstirea Vlădiceni. Tradiţia pelerinajelor pe bicicletă la Biserica Toma Cozma a început în anul 2002, fiind continuată consecutiv în fiecare an.

Se pot alătura pelerinajului nostru toţi cei interesaţi care deţin biciclete proprii: copii, tineri, persoane de orice vârstă. Ca şi în cazul acţiunilor anterioare, vor fi puse gratuit biciclete la dispoziţia tinerilor care vor dori să participe.

Confirmările de participare şi rezervările bicicletelor (dat fiind numărul limitat al acestora) se fac la numerele de telefon: tel. 0741 706 602 (Orange), 0761 621 994 (Cosmote), 0728 037 471 (Orange).

În timpul itinerariului se vor face popasuri în cadru natural oferit de frumoasele regiuni din jurul cetăţii Iaşului, fiind pregătite şi alte surprize pentru toţi participanţii. Se recomandă pelerinilor să aibă echipament adecvat, apă şi ceea ce mai consideră necesar.

Pelerinajul se va încheia cu participarea la Slujba Paraclisului Maicii Domnului care se va oficia în Biserica Toma Cozma. În cadrul acestei rugăciuni este expusă spre venerare o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromița”, ce poartă binecuvântarea vrednicului de pomenire Protos. Petroniu Tănase, Starețul mănăstirii Prodromul de la Athos.

INFO

Parohia Toma Cozma

Adresa: Str. Toma Cozma, nr. 41

E-mail: parohiatomacozma@gmail.com

Siteparohiatomacozma.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Discuţie despre lucrarea ”Banner” (de Dan Acostioaei) cu Dan Acostioaei şi Nebojša Milikić, moderată de către Vahida Ramujkić.

Russian Cossack State Dance Company, cea mai buna companie ruseasca din lume vine la Iasi

Seara de film german: Herta Müller – Alfabetul fricii(2015, 56 min)

Artisti romani participa la Designblok – Prague Design and Fashion Week 2017

Scrie un comentariu: