Seara de poezie malteza @Meru Iasi

poezie malteza-meru

Meru – Artă și Comunitate vă așteaptă marți, 29 septembrie, de la ora 17:30, cu ocazia sărbătoririi a 2 ani de existență, la o seară de poezie malteză  sustinută de Glen Calleja. Între 26 septembrie și 10 octombrie a.c., Glen Calleja va face un turneu de lectură în România cu selecții din volumul de poezie Outstaring Truth.

Artistul este interesat în primul rând de poezie, dar și de cartea ca obiect. Creațiile sale artistice implică reprezentări alternative ale cărții și acțiuni performative. A coordonat și participat în numeroase proiecte interdisciplinare, iar în prezent învață cât mai multe despre tehnicile tradiționale de manufactură pentru cartea-obiect.

Glen Calleja este cofondator al grupului independent Fondazzjoni AWL, care propune o abordare interdisciplinară a poeziei, și vine în România cu dorința de a descoperi colaboratori pentru inițiativele sale creative la nivel internațional.

Lecturile vor avea loc în București (27 septembrie, 8-9 octombrie), Iași (28-29 septembrie), Cluj-Napoca (1-2 octombrie) și Timișoara (5-6 octombrie).

Discuțiile vor fi în limba engleză, iar accesul este gratuit. Sunt invitați toți cei care vor să participe la un dialog deschis despre poezie si carte-obiect.

Mai multe detalii despre poetul maltez găsiti pe pagina www.glencalleja.com.

INFO

Meru Iasi

Bd. Carol I,nr. 3, Casa cu pasaj, Et. 1

www.facebook.com/pages/Meru-Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: