Seara de film german: ”Jack”

Centrul Cultural German Iaşi vă invită la o nouă proiecţie de film în cadrul Serilor de Film German, miercuri, 20 martie 2019, de la ora 18:30. Va fi prezentat filmul “Jack” în regia lui Edward Berger, distins printre altele cu premiul publicului pentru cel mai bun film la Festivalul de Film German în 2014.

Edward Berger și co-autoarea Nele Mueller-Stöfen descriu într-un mod sensibil, poetic și empatic drama a doi copii, care pornesc în căutarea mamei lor dispărute.

Deși are doar zece ani, Jack învăța de la o vârstă fragedă ce înseamnă asumarea responsabilităţii pentru sine şi pentru fratele lui mai mic, Manuel. Mama lor, o tânără de 26 ani, care îi creşte singură, lucrează în timpul zilei și deseori iese seara în oraş, lăsându-i adesea nesupravegheaţi, lucru care într-o zi, conduce la un incident, în urma căruia Jack este considerat vinovat şi din această cauză este trimis de autorități într-un cămin social.

Acolo, copilul intră în curând în conflict cu alţi băieţi, dar reuşeşte să fugă şi să se întoarcă acasă, unde deloc surprinzător, mama sa este din nou absentă.

Împreună cu fratele său mai mic, porneşte în căutarea ei, cutreieră străzile Berlinului ziua şi noaptea, în speranţa că o vor găsi. În cele din urmă, decizia lui curajoasă și surprinzătoare oferă un motiv de reflecţie pentru noi toți.

JACK este un film neobișnuit. O mică senzație. (Berliner Zeitung)

INTRARE

Filmul va fi subtitrat în limba engleză. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile / Cu sprijinul Institutului Goethe

INFO

Centrul Cultural German

Str. Lascar Catargi nr. 38, Iasi

Telefon: 0040-232-214051

E-mailinfo@kulturzentrum-iasi.ro

Web: www.kulturzentrum-iasi.ro

FBwww.facebook.com/DeutschesKulturzentrumIasi

PE ACEEASI TEMA:

Filmul România neîmblânzită prezentat la Varşovia şi Tallinn cu ocazia Zilei Culturii Naţionale

Manou – Aventuri în zbor la Cinema Ateneu

Opera Carmen de Georges Bizet – spectacol înregistrat

Seara de film german: „Viata de parinte”

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

JJO live@Sala Diotima Iasi

Pe aripi de jazz – recital extraordinar Ina Cristea

Expoziție de gravură și grafică semnată Christopher Castle la Palatul Culturii

Compania de Teatru Cristi Toma prezinta ”Doi pe un balansoar”

Scrie un comentariu: