Se lanseaza atlasul ”Descriptio Bessarabiae”

Institutul Cultural Român organizează miercuri, 14 iunie 2017, începând cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” lansarea volumul cartografic Descriptio Bessarabiae.

Realizat în două versiuni, română şi engleză, atlasul Descriptio Bessarabiae valorifică un număr de 120 de hărți, într-o concepție vizuală de excepție, piese rare aflate în patrimoniul Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi, unul dintre puținele muzee de gen din lume, și în colecțiile private ale autorilor. Prezentarea hărților în structura albumului respectă evoluția istorică a realizărilor cartografice referitoare la spațiul basarabean în aproape cinci secole de cartografie.

,,Basarabia nu este un mit. Este o realitate. Apărută pe hartă printr-un joc al istoriei, ea a dispărut printr-un concurs de împrejurări la fel de neașteptat. Dar precum astronomii știu să vadă cometele numai de ei cunoscute, știu să comenteze și să calculeze precis traiectorii numai de ei bănuite, așa și istoricii ar trebui să însușească măiestria de a pune preț pe cele mai insesizabile adevăruri. Raportate la astronomie (dacă doriți, le putem raporta la Timp), hărțile nu sunt decât niște grafice obișnuite pe care mâini nesigure de suverani ai clipei își trec propriile ambiții. Și e de datoria noastră să nu le luăm drept adevăruri absolute, chiar dacă ei au semnat cu nume de împărați creștini ca Alexandru I sau cu nume de tirani comuniști ca Iosif Stalin… Axioma existenței acestui pământ sunt chiar oamenii care au trecut fulgerător prin clepsidra timpului, dar n-au dorit să aibă un destin asemănător cu cel al firelor de nisip. Scopul lor a fost să lase o urmă. Argumentul suprem al existenței lor este urma. Citind urmele generațiilor care s-au perindat în istoria noastră, afirmăm cu profundă convingere: Basarabia nu este un mit. Este o realitate.“ (din prefaţa „Basarabia. Miza geostrategică”)

Evenimentul se va desfășura în prezența președintelui Institutului Cultural Român și îi va avea ca invitați pe domnul Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române, domnul Răzvan Theodorescu, academician, și domnul prof. univ. dr. Emil Dragnev, istoric la Universitatea de Stat din Moldova.

În cadrul lansării vor lua cuvântul și autorii: E.S. domnul Mihai Gribincea, Ambasador al Republicii Moldova în România, domnul Ovidiu Dumitru și domnul prof. univ. dr. Adrian Năstase, coordonatorul volumului.

Alături de organizatori și de invitații speciali, la eveniment vor participa oficiali români, oameni de cultură din țară și din străinătate, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București.

INFO

Institutul Cultural Român

www.icr.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: