Se caută criticul de film de mâine

Semaine-critique

Institutul Francez din România, Institutul Cultural Român și Secțiunea Semaine de la Critique caută un tânăr critic de film român pentru a participa la cea de-a 54-a ediția a Semaine de la critique de la Cannes. Proiectul este o oportunitate unică pentru tinerii critici de film din întreaga lume pentru a-și promova munca și a-și perfecționa cunoștințele de cinema.

Ghidați de către un critic consacrat, cei patru tineri selecționați, care, anul acesta, vin din Franța, Germania, Mexic și România, vor crea o echipă redacțională și vor scrie despre filmele și evenimentele din secțiunea Semaine de la Critique. Cu prilejul întâlnirilor cu profesioniștii din domeniul cinematografiei și criticii, ei vor avea ocazia să dezbată și rolul criticii de cinema în contextul actual.

Zilnic, tinerii jurnaliști vor alimenta blogul sau site-ul Semaine de critique, în paralel cu scrierea unor reportaje, interviuri sau cu publicarea unor materiale video sau foto, care ar urmǎ sa aparǎ și pe celelalte rețele de socializare ale Semaine de la Critique.

Sǎptǎmâna Criticii s-a dedicat, de la începuturile sale, descoperirii tinerelor talente în cinema. Creatǎ de Sindicatul francez al Criticii de Cinema în 1962, secțiunea onorează prima ṣi a doua operǎ a cineaṣtilor din întreaga lume. În decursul timpului, aici au fost descoperite personalități ca Bernardo Bertolucci, Jean Eustache, Otar Iosseliani, Ken Loach, Wong Kar Wai, Jacques Audiard, Arnaud Desplechin, Bertrand Bonello, Jeff Nichols, François Ozon, Gaspar Noé sau  Andrea Arnold.

Pentru fiecare ediție sunt selectate 10 lungmetraje (din care 7 în competiție) și 10 scurtmetraje.

INSCRIERE

  • Dorința de a contribui la redactarea cotidianului Semaine de la Critique 2015
  • Desfășurarea unei activități de critic de cinema amator sau semi-profesionist (blog, site, publicație) și să fie familiarizat cu rețelele de socializare
  • Vârsta între 22 și 30 ani
  • Cunoștințe bune de limba engleză, scris și oral
  • Disponibilitate în perioada 11-  23 mai 2015
  • Cunoștințele de limbă franceză constituie un avantaj

Dosarul de candidatură: CV în limba engleză și fotografie (precizați adresele rețelelor sociale pe care le dețineți – facebook, twitter, instagram, pinterest…); O scrisoare în limba englezǎ, care sǎ prezinte modul în care candidatul a descoperit domeniul cinematografiei ṣi al criticii, precum și practica jurnalistică proprie ilustratǎ prin exemple (link-uri, articole etc); Trei scrieri critice scrise sau traduse în limba franceză sau limba engleză despre primul sau al doilea lungmetraj al unui regizor, la alegere (1 500 semne maximum). Precizați numărul de semne la finalul fiecărui articol.

DATA LIMITĂ PENTRU DEPUNEREA CANDIDATURII: vineri, 13 martie 2015, ora 18.00, la adresa: moc.euqitircaledeniames@seuqitircstnelat. Dosarul de candidatura poate fi descărcat la: www.semainedelacritique.com

INFO

Institutul Cultural Roman

www.icr.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Discuţie despre lucrarea ”Banner” (de Dan Acostioaei) cu Dan Acostioaei şi Nebojša Milikić, moderată de către Vahida Ramujkić.

Russian Cossack State Dance Company, cea mai buna companie ruseasca din lume vine la Iasi

Seara de film german: Herta Müller – Alfabetul fricii(2015, 56 min)

Artisti romani participa la Designblok – Prague Design and Fashion Week 2017

Scrie un comentariu: