Scriu în culori – „Fă o copertă nouă cărții preferate!”

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași invită copiii și adolescenții din județul Iași, cu vârstele cuprinse între 6 și 14 ani, la ediția a II-a a concursului de desene „Scriu în culori” a cărui temă este „Fă o copertă nouă cărții preferate!”.

În lunga perioadă petrecută acasă știm că ați citit mai mult decât înainte și cu siguranță unele cărți nu au avut coperta potrivită sau pe placul vostru. Vă oferim ocazia să refaceți coperta cărții preferate după imaginația proprie. Nu uitați să-i puneți titlul și autorul. Deja știm că juriul va avea o muncă dificilă în a alege cele mai interesante lucrări. Ca la orice concurs, vom premia originalitatea și creativitatea.

Concursul se adresează tuturor elevilor din întreg județul Iași din ciclul primar (clasele 0-IV) și gimnazial (clasele V-VIII), tehnica de execuție fiind la alegere: acuarelă, acrilic, tempera, guașă, peniță, creioane colorate, pastel, cerapastel etc. Avem încredere că lucrările vor fi originale. Vor fi luate în considerare doar lucrările de unic autor, fiecare participant putând concura cu maximum două lucrări. Nerespectarea acestor condiții va conduce la respingerea lor.

Creațiile pot fi trimise pe adresa de e-mail programe@bjiasi.ro sau pot fi aduse la sediul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, Serviciul Proiecte și Programe Culturale, PR (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8, Galeriile comerciale, mezanin) până la data de 2 iunie 2021, ora 16.00. Alături de lucrarea atașată e-mail-ului, participanții sunt rugați să menționeze: numele și prenumele, vârsta, instituția de învățământ/ clasa, datele de contact ale participantului (număr de telefon și adresă de e-mail) și numele profesorului coordonator (dacă este cazul).

Se vor acorda câte trei premii și două mențiuni pentru fiecare categorie.

Lista câștigătorilor va fi publicată pe site-ul bibliotecii www.bjiasi.ro, miercuri, 10 iunie 2021. Premiile constau în pachete de cărți. Toți participanții vor primi diplome și insigne cu sloganul bibliotecii „visez în+, gândesc în+, citesc în+”.

Participarea este gratuită.

Pentru informații suplimentare puteți să ne contactaţi telefonic, la numărul 0753024405, pe adresa de e-mail programe@bjiasi.ro sau direct la sediul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10, Serviciul Proiecte și Programe Culturale).

INFO

Biblioteca Judeţeană ”Gh. Asachi” Iaşi

Sediul central: Galeriile Comerciale “Ştefan cel Mare şi Sfânt”, nr. 8-10

Tel/Fax: 0332/110044

E-mail programe@bjiasi.ro

Web: www.bjiasi.ro

FBwww.facebook.com/BibliotecaJudeteanaIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: