Școala Moldovenească de Cafea isi deschide oficial usile

Școala Moldovenească de Cafea își deschide oficial ușile pe data de 21 februarie 2017, cu o primă sesiune de cursuri de barista în sediu propriu. Vor fi 6 zile consecutive de curs, organizate în 3 training-uri diferite, fiecare cu o durată de 2 zile și un numar de max. 4 participanti (12 cursanti in total).

Echipa acestei școli are deja experiența cursurilor lunare organizate în locații partenere din Iași (perioada iunie 2016-ianuarie 2017).

Trainer-ul care va susține cele 3 cursuri cât și următoarele în cadrul școlii este Laurențiu Ștefan, barista dublu Campion Național (2013 & 2014). Laurențiu va asigura pregătirea cursanților, începători ori deja cu experiență, în cadrul modulelor de curs oferite de școală momentan.Acestea sunt:

1. Barista Basic – noțiuni de bază;

2. Latte Art – tehnica desenelor din cremă de lapte realizate în cafea;

3. Brewing & Grinding – cunoașterea metodelor alternative de preparare a cafelei și a procesului de râșnire;

4. Cupping – degustare de cafea obținută prin diferite metode de brewing; observare de gust și arome, practică pe mai multe tipuri de cafea de specialitate.

Modulele 5 și 6 sunt în pregătire.

În afara training-urilor lunare, școala organizează periodic workshop-uri de preparare de cafea și sesiuni de cupping, sau degustare de cafea de specialitate – mici ateliere, cu durată de până la 2 ore, pentru maximum 6 persoane, sub îndrumarea trainer-ilor locali.

În cadrul acestor ateliere se vor învăța noțiuni de bază despre cafea (cum să recunoști o cafea de calitate, cum să o alegi funcție de preferințe, și cum să o depozitezi acasă), cum se utilizează metodele alternative de preparare a cafelei (V60, Syphon, Chemex, Aeropress, Moka ș.a.) și se vor degusta diferite sortimente de cafea de specialitate, provenind din regiuni ale lumii renumite pentru producțiile de cafea de foarte bună calitate. Aceste mici ateliere sunt dedicate publicului larg, iubitor de cafea, de toate vârstele, oamenilor care doresc să cunoască mai multe despre cafeaua pe care o consumă zilnic.

De asemenea, școala își dorește să pună la dispoziție spațiu de antrenament pentru persoanele care doresc să se antreneze pentru viitoare competiții și concursuri.

INFO

Școala Moldovenească de Cafea

Str. Scăricica, nr.2 – Iași, România

Telefon: 0753 353 956

E-mail: scoaladecafea@gmail.com

Website: www.scoaladecafea.ro

PE ACEEASI TEMA:

Workshop „Labirintul redobândirii” la Cărtureşti

Proiectul ”Batem fierul la conac” continua cu un workshop de dulgherie

Workshop la Librarium Palas: “Divortul, implicatii juridice si psihologice”

Make fruit fare everywhere – training pentru activisti si formatori

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Expoziția Bienalei Internaționale de Gravură Contemporană – BIGC 2017

Beginner’s Workshop Salsa & Bachata by Magnitude

Lansare Kazi Ploae Omu Gnom @Underground Pub

Clubul de lectură „Să citim împreună: Stăpânul Inelelor”

1 comentariu la “Școala Moldovenească de Cafea isi deschide oficial usile”

  1. Alina says:

    buna ziua, va informez cu respect ca unul dintre actionarii scolii moldovenesti de cafea, Varga Emanuel este un ESCROC(ca sa nu spun “tzepar”) care nu isi plateste datoriile legitime catre furnizori. Mai concret, are o datorie neachitata de peste 22.000 de lei pe marfa+espressor, produse trimise de noi in cursul anului 2014. Daca espressorul de cafea de “la scoala” este un La Spaziale S5 cu 3 grupuri, ei bine este fix cel livrat de noi si neachitat. A emis si doua bilete la ordin fara acoperire, avem sentinta definitiva si il vom executa silit. Adica, e “frumos cu scoala de barista” dar sa-si plateasca datoriile catre furnizori, ca asa e corect. Poate facem o poveste si cu acest episod, am toate documentele..

Scrie un comentariu: