Sărbătorile Iaşului 2013 (PROGRAM COMPLET)

sarbatorile-iasului-2013-afisReprezentanţii Primăriei au centralizat cele mai importante evenimente din cadrul Sărbătorilor Iaşului.

 

Cele mai importante zile vor fi cele de 14 şi 15 octombrie. De ziua Sfintei Parascheva, municipalitatea va oferi tradiţionala masă a pelerinilor la Cantina de Ajutor Social, iar în a doua parte a zilei va organiza Seara Valorilor, la Teatrul Naţional. Evenimentul va fi prezentat de Andreea Marin.

Retragerea cu torţe, organizată în fiecare an pe 14 octombrie, va avea loc de data aceasta următoarea zi. Tot în seara zilei de 15 octombrie va fi organizat concertul împreună cu focul de artificii din piaţa Palatului.

Municipalitatea va marca Sărbătorile Iaşului şi prin concursuri, expoziţii şi seminarii. Şi celelalte instituţii din oraş pregătesc evenimente de Zilele oraşului.

HARTA

harta-sarbatorile-iasului-2013Harta perimetrului în care se vor desfăşura evenimentele o găsiţi: AICI.

TRANSPORT

CFR Călători informează că, în perioada 12–15 octombrie 2013, pentru preluarea fluxului de pasageri spre/dinspre Iasi, estimat cu ocazia Sărbătorii Sfintei Parascheva, vor circula suplimentar următoarele trenuri:

în zilele de 12 si 13 octombrie

  • IR 10551 Bucuresti Nord (pl.05.55) – Ploiesti Sud – Suceava (sos. 12.29)
  • IR 10554 Ploiesti Sud (pl.16.35 ) – Suceava – Bucuresti Nord (sos. 23.13)
  • IR 10561 Mărăsesti (pl. 09.33) – Cosmesti – Tecuci Nord Hc – Iasi (sos. 12.28)
  • IR 10564 Iasi (pl. 16.30) – Tecuci Nord Hc– Cosmesti– Mărăsesti (sos. 19.22)

în zilele de 12 si 14 octombrie

  • IR 1866/-1 Galati (pl. 16.40) – Tecuci – Iasi (sos. 21.23)

în zilele de 13 si 15 octombrie

  • IR 1863/-2 Iasi (pl. 08.00) – Tecuci –Galati (sos. 12.39)

în ziua de 14/15 octombrie

  • IR 10664  Iasi (pl. 21.00) – Vaslui – Tecuci – Buzău – Ploiesti Sud – Bucuresti Nord (sos. 04.29).

în zilele de 11, 12, 13 si 14 octombrie

  • IR 10668 (ramura de la tren 1653) Pascani (pl. 03.50) – Târgu Frumos – Iasi (sos. 04.53).

în zilele de 11, 12 si 13 octombrie

  • IR 10667 (ramura pentru tren 1752) Iasi  (pl. 12.20) – Târgu Frumos – Pascani (sos. 13.23)

Recomandăm tuturor pasagerilor să îsi procure din timp biletele:

  • online de pe site-ul www.cfrcalatori.ro , cu reducere de 5%
  • de la casele de bilete din statiile şi agentiile de voiaj CFR
  • de la automatele de vânzare din gări sau de la
  • terminale ZebraPAY din marile centre comerciale.

De asemenea, pentru bilete, se poate plăti o sumă semnificativ mai mică decât tariful standard, utilizând ofertele comerciale care acordă reduceri:

  • 10% pentru călătoriile dus-întors
  • 25% în baza cardului TrenPlus
  • între 15% şi 35% cu Biletul de weekend, în functie de numărul weekendurilor alese dintr-o lună (2, 3 sau 4)
  • între 10% şi 25 % cu Minigrup 2 – 5 (de 2 – 5 persoane) este valabilă în toate zilele săptămânii, mai putin în zilele de vineri, duminică şi în ziua plecării trenului.

Pentru informatii actualizate despre circulatia trenurilor, călătorii sunt rugati să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului nostru din statii.

SPOTUL OFICIAL AL SARBATORILOR IASULUI 2013

http://www.youtube.com/watch?v=9HsdiWDm8_U

sursă: www.ziaruldeiasi.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Eunika – un spectacol in aer liber pentru toate varstele

Ziua Europeană a Limbilor la Casa Uniunii Europene de la Viena

Copiii olandezi descoperă limba română printre alte sonorităţi multilingve

Noaptea Albă a Galeriilor Iasi, 2017

1 comentariu la “Sărbătorile Iaşului 2013 (PROGRAM COMPLET)”

  1. geta says:

    Multumiri si felicitari pt. toate persoanele implicate in organizarea acestei mari si frumoasa sarbatoare a iubitului nostru Iasi iar d-lui primar Ghe. Nichita toata stima noastra a Iesenilor pt. implicare

Scrie un comentariu: