”Cristina locuiește împreună cu mama și cei 8 frați ai săi într-un cartier mărginaș al Iașului, în condiții precare și îi este foarte greu să meargă la școală cu demnitate, deși îi place mult cartea. Zi de zi, Cristina parcurge un drum lung și murdar pentru a se alătura colegilor ei de clasă. În fiecare dimineață, se pornește mult mai devreme de acasă pentru ca, înainte să ajungă la școală, să aibă timp să se oprească și să-și curețe pantofii plini de noroi. Atunci când plouă, îi este mai simplu pentru că și-i curăță direct în bălțile de pe marginea drumului. În nici un caz, nu își dorește să fie privită cu milă de colegi sau, și mai rău, să se râdă de ea.”
Asemeni Cristinei, mulți copii au găsit în echipa Salvați Copiii Iași o a doua familie; o familie în care fericirea, zâmbetele și iubirea necondiționată primează.
În ziua de 22 octombrie, echipa Salvați Copiii îți propune să sărbătorești zâmbetele și bucuria împreună cu familia. Vei avea ocazia să petreci o zi frumoasă alături de cei pe care îi iubești și să ajuți câțiva copii ce poate nu au parte de o familie unită, așa cum și-ar dori.
În parcul Pogor, vom avea activități pentru toți membrii familiei: tobogan, jocuri pentru copii, face painting, ateliere de creație, personaje de poveste și multe alte suprize vă vor întâmpina, dacă alegeți să vă petreceți ziua de sâmbătă alături de Asociatia Salvati Copiii Iasi.
Donația minimă recomandată/atelier este de 25 de lei.
Partenerii evenimentului sunt: Muzeul Literaturii Române Iași, Deadura, Klipa, Flori de portocal, Țara Minunilor Iași.
INFO
Organizația Salvați Copiii Iași
Aleea Ion Simionescu nr. 6, Bl. I5, PT 15 Dacia, Iași