Sărbătoarea Vinului organizata concomitent la Bucuresti si Chisinau

Sărbătoarea Vinului va fi organizată, în acest an, pentru prima dată, pe 6-7 octombrie 2018, concomitent, în Republica Moldova și România.

La Chișinău, sărbătoarea va fi organizată în Piața Marii Adunări Naționale, cu genericul „Vin din sufletul Moldovei”. Circa 60 de crame își vor prezenta produsele. Pe scenă vor evolua diferite ansambluri folclorice, Vali Boghean, Cătălin Josan, Nelly Ciobanu, Doredos, Ansamblul de Dansuri Populare „Joc”  s.a

Peste 20 de crame din Republica Moldova vor participa, în premieră, și la un Festival al vinului moldovenesc în România. Evenimentul se va desfășura pe 6-7 octombrie la Snagov. Festivalul Vinului Moldovei este primul eveniment dedicat vinului, muzicii și culturii Republicii Moldova, care va avea loc în România, la Lagoo – Snagov.

Degustări de vinuri de la crame renumite, preparate culinare tradiționale, concerte, ateliere pentru copii și părinți, zonă de joacă pentru cei mici și seminarii dedicate vinului sunt doar câteva dintre atracțiile acestui festival unic.

Sloganul – Creat pentru a fi savurat vorbește deopotrivă despre vinul Moldovei, gastronomie, muzica de peste Prut și despre acest festival care se va desfășura la poalele pădurii, pe malul lacului, într-unul dintre cele mai frumoase spații de la marginea Bucureștiului.

Evenimentul se va desfășura în paralel cu Ziua Națională a Vinului de la Chișinău, inițiatorul proiectului – Oficiul Național al Viei și Vinului, dorind să aducă prin această sincronicitate un omagiu istoriei și tradiției comune a celor două popoare, în anul centenar.

La Festival vor fi prezenți și numeroși artiști din Basarabia, precum Carlas Dream, Zdob si Zdub sau Cuibul. Organizatorii au anunțat că vor pune la dispoziție transport gratuit din București la Snagov, pentru toți doritorii de a vizita Festivalul vinului moldovenesc.

INFO

www.vinulmoldoveifest.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: