Săptămâna diversității la UMF Iași: 24-28 mai

În perioada 24 – 28 mai, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași organizează prima ediție a Săptămânii diversității la UMF Iași, eveniment care reunește dezbateri și conferințe axate pe tot ceea ce presupune conceptul de diversitate (respectarea diferenţelelor de rasă, etnie, gen, religie, vârstă, cultură, abilitate, orientare sexuală, statut social sau educaţie).

Comisia Europeană s-a angajat, de foarte mult timp, să promoveze diversitatea și incluziunea și să combată discriminarea adoptând diverse măsuri legislative. În acest sens, a inițiat și proiectul «Luna europeană a diversității», care se desfășoară în fiecare an în luna mai. Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» din Iași, un spațiu al educației caracterizat de multiculturalism, diversitate, toleranță, dorește să se alăture acestui demers organizând un eveniment anual, care se va desfășura în ultima săptămână a lunii mai. Din cauza contextului epidemiologic, în acest an activitățile se vor desfășura online, pe ZOOM, Facebook și YouTube”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

PROGRAM

24 mai, ora 18.00 – Corp, diversitate și medii incluzive (dr. Richard Constantinescu, în dialog cu actrița Ada Galeș) – https://zoom.us/j/92985798460

25 mai, ora 18.00 – Bătrânețea la români: între stigmatizare și cercetare științifică (dr. Richard Constantinescu, în dialog cu profesorul Marius Turda, Centre for Medical Humanities, Oxford Brookes University, Oxford, UK) – https://zoom.us/j/98429764945

26 mai, ora 18.00 – Prezentare de carte: „Discriminarea de gen în mediul academic”; dialog cu autorul – George Marian Ichim, UAIC; organizator: Clubul de literatură și arte „V. Voiculescu” – https://zoom.us/j/99531809594

27 mai, ora 18.00 – Vocile minorităților, cultelor și ale românilor de pretutindeni (invitați: Alwan Sinan – student Medicină limba engleză, an VI, reprezentantul cultului musulman; Mariam Bashtawi – studentă Medicină, limba română, an 6, student din categoria “români de pretutindeni”; Ștefana Călin, Asistență Medicală Generală, anul 4, student rrom) – https://zoom.us/j/94705721029

28 mai, ora 18.00 – Student internațional la UMF Iași (studenți de la liniile de predare în franceză și engleză; eveniment bilingv. Moderatori: Camil Burhila, președinte AMSFI și Pundrik Kaur, președinte EMSA Iași) – https://zoom.us/j/99259438192

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași studiază 2485 de studenți internaționali din 72 de țări, 2256 de studenți din mediul rural, 17 rromi, 6122 de studente (din totalul de 8963) și patru studenți cu dizabilități.

INFO

www.umfiasi.ro

www.facebook.com/UMFGrigoreTPopaIasi

PE ACEEASI TEMA:

UMF Iasi | Ceremonia de Absolvire a Promoției 2021

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

HELLO MY NAME IS: GERMAN GRAFFITI | Galeria Aparte

NE-A IESIT PE NAS! | Doru Octavian Dumitru

Revelion 2022 | Hotel Unirea

Revelion 2022 cu Dj Funky

Scrie un comentariu: