Sâmbătă la CinemaTePeCa, “Casablanca filmului românesc”

“Valurile Dunării”, povestea regizată și interpretată deopotrivă de Liviu Ciulei, este filmul de weekend la Digi24. De la ora 21:00, Cristian Tudor Popescu ne dezvăluie la CinemaTePeCa cum se poate face, simultan, film de propagandă și film de artă.

Sâmbătă, 2 februarie, Digi24 difuzează versiunea restaurată a peliculei “Valurile Dunării” (1959), al doilea film semnat de Liviu Ciulei.

În august 1944, Mihai (Liviu Ciulei), timonierul unui șlep, și soția sa, Ana (Irina Petrescu), își amână luna de miere, fiindcă lui Mihai i se ordonă să transporte o încărcătură de armament. Dunărea, minată de naziști, a alungat marinarii, iar Mihai e constrâns de circumstanțe să angajeze un deținut, Toma (Lazăr Vrabie), care se dovedește a fi locotenent în armata română.

Am putea spune că Valurile Dunării este Casablanca filmului românesc. Cei doi bărbaţi, unul încadrat într-o activitate subterană, organizată şi periculoasă împotriva hitlerismului (Viktor Laszlo – locotenentul Toma), celălalt un particular, dur şi aparent individualist, stăpân de restaurant-şlep, fumător de ţigară de la ţigară (Rick – Mihai), care ajunge în final să-l ajute pe profesionistul din Rezistenţă. Femeia dintre ei, Ana, îl pierde pe Mihai tot aşa cum Ilsa îl pierde pe Rick,” arată Cristian Tudor Popescu.

La un an de la lansare, “Valurile Dunării” a fost recompensat cu marele premiu ex-aequo, Globul de Cristal, la Festivalul Internațional al Filmului de la Karlovy Vary.

Emisiunea CinemaTePeca este difuzată la Digi24 în fiecare sâmbătă, de la ora 21.00. Gazda cinefililor este istoricul și criticul de film Cristian Tudor Popescu. Cele mai valoroase filme ale cinematografiei românești sunt la Digi24, în fiecare weekend, la o calitate deosebită și într-o prezentare savuroasă, purtând semnătura lui Cristian Tudor Popescu.

INFO

Digi24

www.digi24.ro

www.facebook.com/Cinematepeca

PE ACEEASI TEMA:

Festivalul Filmului Francez revine la Iasi

Oamenii Dreptății – Proiecție și discuții la Iași

Ugly Dolls: Păpuși în bucluc – Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film

André Rieu – Invitație la dans

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Tiki Nights | Retro Night – ediția a II-a

Tiki Nights with Guest | Q o d ë s

Tiki Nights with Guest | Pepe

Vernisaj – expoziția de fotografie “Geto-Dacii”

Scrie un comentariu: