Sâmbătă, 12 decembrie are loc Gala Extraordinară OAMENII TIMPULUI

Afis-Gala-OT2015

Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași va găzdui sâmbătă, 12 decembrie 2015, începând cu orele 20.00, Gala Extraordinară Oamenii Timpului. Evenimentul va fi difuzat în direct de Realitatea TV.

Campania noastră a devenit, la cea de-a doua sa ediție, cel mai important proiect de identificare și premiere a valorilor din regiune. Gala Extraordinară este încununarea unei munci desfășurate pe parcursul întregului an. Îi așteptăm cu mare drag pe toți cei 80 de nominalizați din Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Vaslui, Bacău, Chișinău și Cernăuți și invitații acestora”, a declarat prof. univ. dr. Daniel Șandru, Directorul Revistei TIMPUL.

Invitatul special al Galei va fi actorul Ion Caramitru, Directorul Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București. După decernarea Trofeului Oamenii Timpului va urma un recital de saxofon și pian. Evenimentul va fi prezentat de actorul Adrian Păduraru, Ambasadorul cultural al Campaniei.

Gala Extraordinară OAMENII TIMPULUI a fost precedată joi, 10 decembrie, ora 17.00, de lansarea numărului special al Revistei de cultură contemporană TIMPUL (nr. 200-201/noiembrie-decembrie 2015), număr dedicat Campaniei. Lansarea a avut în cadrul Librăriei Cărturești din Palas Mall.

Totodată, vineri, 11 decembrie, ora 21.00, Realitatea TV va transmite în direct de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, dezbaterea „Oamenii Timpului. Elite și societate”. Pe lista invitaților se numără organizatori, parteneri și membri ai Juriului Național OAMENII TIMPULUI.

INFO

www.oameniitimpului.ro

www.facebook.com/OameniiTimpului

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: