Pe pagina de Facebook Iasul iubeste teii, iesenii sunt chemati duminica, la ora 18, la protest.
Toţi cei care sunt indignaţi de decizia primăriei de a tăia teii de pe Bulevardul Ştefan cel Mare sunt invitaţi să-și facă auzită vocea participând la o acțiune de protest, Duminică, 10 Februarie la ora 18:00, în fața bisericii Trei Ierarhi (de data aceasta avem și autorizație pentru protest).
Argumentele care stau la baza tăierii şi înlocuirii teilor cu o altă specie exotică sunt nejustificate.
Primăria refuză să dezvăluie numele specialiştilor care au girat proiectul şi au impus anumite particularităţi pentru speciile de arbori ce au fost plantate sau se intenţionează a fi plantate pentru a se încadra în noua viziune asupra zonei.
Viceprimarul Mihai Chirica a declarat că acţiunea de tăiere a teilor va continua în zilele următoare indiferent de reacția opiniei publice.
Teii sunt un important simbol afectiv şi olfactiv al Iaşului, aceşti arbori fac parte dintr-un patrimonoi viu, ce se cuvine ocrotit indiferent de schimbările şi priorităţile politice şi suntem datori în faţa următoarelor generaţii să păstrăm nealterat acest patrimoniu.
Eveniment Facebook: www.facebook.com/events/141219316041392
VIDEO
Reactiile „avocatilor teilor” au evolut pana la realizarea unui imn al copacilor. Cosmin Vaman a compus melodia „Salcamii japonezi” si a postat-o pe Youtube, in care parodiaza alegerea noii specii care va popula bulevardul Stefan cel Mare.
„Stefan Domn cand se plimba in Iasi pe alei
S-a fi plictisit si el de atatia tei
Si poetul indragostit de parfumul ei
Poate s-o fi plictisit de atatia tei.
Poate ca-i mai bine asa decat prin livezi sa te plimbi
Pe sub umbra de salcami japonezi
Nu avem nici aeroport, nici multe spatii verzi
Dar avem ca nimeni salcami japonezi”.
sursa: Controversa teilor. A aparut melodia “Salcamii japonezi” via Ziarul de Iasi
INFO
www.facebook.com/IasuliubesteTeii
„Pagina celor care susțin păstrarea teilor ca simbol afectiv și olfactiv al Iașului, stoparea oricăror tăieri ulterioare, precum și plantarea unor puieți noi de tei în locul celor tăiați.”
Este un afront adus iesenilor si acestui oras.