“Ruta subterană”, de Colson Whitehead / Editura Humanitas

Editura Humanitas Fiction  va propune pentru aceasta vacanta “Ruta subterană” de Colson Whitehead, cea mai bună carte americană de ficțiune a anului 2016

Ruta subterană (The Underground Raiload) de Colson Whitehead este un adevărat fenomen editorial, elogiat la nivel internațional atât de critică, cât și de public. Mărturie stau prestigioasele premii și distincții primite, printre care Pulitzer Prize 2017, Arthur C. Clarke Award 2017 și Andrew Carnegie Medal for Excellence 2017, precum și National Book Award 2016.

Romanul a atins primul loc în cele mai importante topuri de vânzare de carte americane: bestseller New York Times, Washington Post, Publishers Weekly, Barnes & Noble, Amazon.com – „Best Book of the Year 2016“, The New York Times Book Review – „Best Novel of 2016“. Publicația USA Today l-a ales pe Colson Whitehead autorul anului 2016 iar numeroase personalități, printre care Oprah Winfrey, au nominalizat Ruta subterană pe lista cărților preferate din 2016. Drepturile de traducere ale romanului au fost cumpărate în peste 40 de țări. Recent, revista Lire l-a desemnat „Cel mai bun roman străin tradus în Franța în 2017“.

Ediția în limba română a apărut în traducerea Justinei Bandol, în colecția „Raftul Denisei“.

„Descoperirea Americii“ – așa s-ar mai fi putut numi acest roman, o odisee programatică în căutarea unei țari care se dovedește iluzorie. Cora, protagonista cărții, este o tânără sclavă evadată, care, visând să ajungă în Nord, străbate mare parte din Statele Unite într-o călătorie inițiatică. Autorul îmbină adevărul istoric și fantezia pentru a pune în lumină, într-o amplă metaforă, nu doar obsesiile Americii, ci și avatarurile naturii umane și, mai ales, relațiile dintre oameni într-o societate dominată de injustiție și varii inginerii sociale.

„Un roman puternic, halucinatoriu, cu o perspectivă devastatoare asupra costului uman al sclaviei. Înzestrat cu forța necruțatoare a narațiunilor scrise de sclavii fugari înșiși, cu ecouri din Toni Morrison, Victor Hugo și Ralph Ellison și cu trăsături de condei amintind de Borges, Kafka și Swift.“ (Michiko Kakutani, The New York Times)

„N-am mai fost de mulți ani atât de impresionat și de captivat de o carte. Este o poveste luminoasă, tumultuoasă și de o inventivitate debordantă, care nu doar aruncă o lumină strălucitoare asupra uneia dintre cele mai întunecate perioade din istorie, dar deschide și perspective noi și fascinante pentru genul romanesc în sine.“ (Alex Preston, The Guardian)

DESPRE AUTOR

Colson Whitehead, una dintre vocile proeminente ale ficțiunii americane actuale, s-a născut la 6 noiembrie 1969 în New York. După absolvirea studiilor la Harvard University în 1991, a lucrat la revista Village Voice, perioadă în care a început să-și scrie primele romane.

În timp, a predat la Princeton University, New York University, Columbia University, Brooklyn College, Hunter College, Wesleyan University și a fost scriitor în rezidență la Vassar College, University of Richmond și University of Wyoming. Din 2015 deține o rubrică despre limbă în New York Times Magazine.

Este autorul a șase romane și a două volume de nonficțiune. Romanul său de debut, din 1999, The Intuitionist, a câștigat Quality Paperback Book Club New Voices Award și a fost finalist la PEN/Hemingway Award. John Henry Days, din 2001, a primit Young Lions Fiction Award, fiind finalist la National Book Critics Circle Award, L.A. Times Fiction Award și Pulitzer Prize.

După volumul de eseuri The Colossus of New York din 2003, au urmat romanele: Apex Hides the Hurt în 2006, Sag Harbor în 2009, care a fost finalist la PEN/Faulkner Award, și Zone One în 2011. Volumul de nonficțiune The Noble Hustle: Poker, Beef Jerky & Death a apărut în 2014.

Romanul Ruta subterană (The Underground Railroad, 2016; Humanitas Fiction, 2017), având contracte de traducere în peste 40 de țări, a acumulat un număr impresionant de premii și distincții, printre care cele mai importante două premii literare ale Americii – National Book Award 2016 și Pulitzer Prize 2017 –, precum și Andrew Carnegie Medal for Excellence 2017, la care se adaugă, tot în 2017, prestigiosul premiu Arthur C. Clarke.

Eseurile și proza lui Colson Whitehead au apărut în New York Times, New Yorker, New York Magazine, Harper’s și Granta.

INFO

Editura Humanitas

www.humanitas.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Smiley-Turneul National “Confesiune” ajunge si la Iasi

Clubul Cinefililor va invita la film: Le fabuleux destin d’Amélie Poulain (2001)

Transmisie Concert Jonas Kaufmann: ”Under the Stars”

Summertime madness @Time Out

Scrie un comentariu: