Romfilatelia a lansat emisiunea de mărci poștale Sfintele Paști 2015

Sărbătoarea Paștelui, cea mai mare sărbătoare creștină și, totodată, cea mai mare sărbătoare a sufletului omenesc, semnifică trecerea de la moarte la viață, de la cele pământești la cele cerești, momentele celebrării fiind cu totul speciale – frumusețea cântărilor, veșmintele preoților, bisericile înțesate de credincioși cu lumânări aprinse exprimând astfel bucuria și lumina celor ce vestesc și a celor ce adeveresc: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

timbrele-romane-ti-vestesc-În apropierea acestei mari sărbători, Romfilatelia marchează pe timbrele românești două momente semnificative din viața lui Iisus Hristos – Răstignirea și Învierea, dedicând tuturor credincioșilor emisiunea de mărci poștale Sfintele Paști 2015.

Cele două mărci poștale ale emisiunii propun un popas în Ardeal, la Nicula, în inima Transilvaniei, într-unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale, important centru de spiritualitate și cultură, cunoscut atât pentru pelerinajele la Icoana făcătoare de minuni, cât și pentru pictura icoanelor pe sticlă.

Pe timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 1,00 leu este ilustrată tema jertfei lui Hristos, mai precis imaginea iconografică a Maicii îndurerate, în maniera specifică centrului de pictură Lancrăm, Sebeș. Icoana datează de la mijlocul secolului al XIX-lea și se află în patrimoniul Mănăstirii Nicula.

Pe timbrul coliței emisiunii cu valoarea nominală de 9,10 lei este reprodusă icoana Învierea lui Iisus, pictată în centrul de la Nicula, în prima jumătate a secolului al XIX-lea și aparținând acum Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Pe manșeta coliței regăsim o altă reprezentare iconografică a centrului de pictură Lancrăm-Sebeș, Icoana Răstignirii, care datează de la mijlocul secolului al XIX-lea și se află în prezent în Colecția Mănăstirii Nicula.

Icoanele ilustrate pe timbrul și colița emisiunii sunt reprezentări compoziționale deosebit de valoroase, a căror semnificație transcende bariera timpului și spațiului, și a căror alcătuire artistică accentuează caracterul tainic al Sărbătorii Paștelui. Produsele speciale ale emisiunii, realizate într-o manieră grafică și artistică originală, vin să întregească viziunea filatelică asupra acestei mari sărbători.

Albumul filatelic este realizat într-un tiraj limitat de 411 exemplare și este echipat cu blocul special de două timbre al emisiunii și plicul „prima zi” având ștampila „prima zi” imprimată cu folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 411.

Produsul filatelic (timbru de argint aurit) este un produs exclusiv, concept Romfilatelia, realizat într-un tiraj limitat de 365 de exemplare. Timbrul din argint aurit, replică a mărcii poștale de 1,00 leu, este însoțit de carnetul filatelic care conține blocul de timbre „serie completă” al emisiunii, element realizat în premieră filatelică și numerotat de la 001 la 365.

Emisiunea este completată de un plic prima zi și două întreguri poștale, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre, minicoala de 8 timbre + 1 vinietă, minicoala de 4 timbre (două modele), colița dantelată și două blocuri speciale – blocul de 2 timbre (în album filatelic) și blocul special „serie completă”, regăsit în produsul filatelic.

Începând cu ziua de joi, 12 martie 2015, emisiunea de mărci poștale Sfintele Paști 2015 va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Romfilatelia mulţumeşte Înalt Preasfinţiei Sale Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureșului şi Sălajului, Arhimandritului Nicolae Moldovan, Stareţ al Mănăstirii Nicula, judeţul Cluj, domnului Tudor-Alexandru Sălăgean, managerul Muzeului Etnografic al Transilvaniei şi domnului Ioan Teglaş, fotograf, pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale. De asemenea, Romfilatelia mulţumeşte Părintelui Siluan Timbuş pentru textul documentar oferit în materializarea acestui proiect filatelic.

INFO

Romfilatelia

www.romfilatelia.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: