Romanul Amorţire, de Florin Lăzărescu, va apărea în China

Drepturile de autor pentru Amorţire (Polirom, 2013), cel mai recent roman semnat de Florin Lăzărescu, au fost cumpărate de una dintre cele mai importante edituri din China, People’s Literature Publishing House Co., Ltd. (Beijing), specializată în publicarea de cărţi de literatură (clasică, contemporană, autohtonă, străină etc.). Editura a fost înfiinţată în anul 1951 şi numără în prezent peste 10.000 de titluri publicate (dintre care 700 în ultimii ani). Este pentru prima dată cînd aceasta publică un autor român.

Ediţia chineză a romanului va apărea în decembrie 2014, în colecţia „21st Century Best Foreign Novel of the Year Award”, alături de titluri semnate de autori importanţi din întreaga lume: Kenzaburō Ōe (Japonia, Premiul Nobel pentru Literatură 1994, tradus şi în limba română la Polirom), J.M.G. Le Clézio (Franţa, Premiul Nobel pentru Literatură 2008, tradus şi în limba română la Polirom), Julian Barnes (UK), Mihail Şîşkin (Rusia), Jeanette Winterson (UK), Jan Koneffke (Germania), Annie Proulx (SUA), Tomas Eloy Mártinéz (Argentina) etc.

Un roman despre frica de moarte, despre visuri şi iluzii, despre memorie şi uitare şi care urmăreşte destinul a două personaje din România contemporană, Amorţire a apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală, şi s-a aflat în topul celor mai bine vîndute cărţi ale editurii la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2013.

De curînd, editura austriacă Wieser a publicat ediţia a II-a a romanului Trimisul nostru special, al aceluiaşi autor, traducere în limba germană de Aranca Munteanu. Trimisul nostru special a apărut la Polirom în două ediţii (2005, 2014) şi mai este tradus în franceză, spaniolă, italiană, slovenă, maghiară şi croată.

Florin Lăzărescu (n. 1974), prozator şi scenarist ieşean. Absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi (1998). A mai publicat la Polirom romanul Ce se ştie despre ursul panda (2003) şi volumul de povestiri Lampa cu căciulă (2009). Coautor, împreună cu Lucian Dan Teodorovici şi Dan Lungu, al volumului de povestiri Pas question de Dracula… (Editions Non Lieu, Paris, 2007). (Co)scenarist pentru Lampa cu căciulă (2006, regia Radu Jude, câştigător la numeroase festivaluri internaţionale de film pentru cel mai bun scurtmetraj, printre care Sundance, SUA), O umbră de nor… (regia Radu Jude, în premieră la Cannes, 2013), Aferim! (în producţie, regia Radu Jude), serialul TV Animat Planet Show, difuzat timp de opt sezoane pe Antena 1.

INFO

www.polirom.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: