Românii au rezultate excelente la examenul Cambridge English: Advanced

Cambridge-English-exam

80% dintre candidații români care au susținut examenul Cambridge English: Advanced  (CAE) în 2014 au obținut atestatul, plasând astfel România printre țările cu cei mai performanți candidați din lume.

Potrivit statisticilor Cambridge English Language Assessment, 80% dintre candidații români au trecut examenul CAE în 2014. Anul anterior, rata promovării a fost de 74%. Alte țări europene cu performanțe asemănătoare la examenul CAE au fost Olanda, Austria, Suedia, Slovenia, Germania și Polonia.

Examenul Cambridge English: Advanced este foarte popular în rândul elevilor de liceu, care au nevoie de un atestat de limbă engleză pentru a studia în străinătate sau pentru a-și dezvolta o carieră într-un mediu cu componentă internațională.

Suntem încântați să vedem că studenții români obțin rezultate atât de bune. Acest lucru reflectă munca pe care o depun la clasă alături de profesorii lor”, spune Sarah Ellis, șef al Departamentului de Evaluare Cambridge English Language Assessment pentru sudul Europei.

Potrivit datelor Cambridge Learner Corpus*, candidații români tind să omită la testele scrise unele litere mute (‘wich’ în loc de ‘which’), iar succesiunile de câte trei vocale le creează dificultăți. O greșeală des întâlnită este, spre exemplu, ‘beatiful’ în loc de ‘beautiful’. Și sufixul ‘–ful’ este adesea scris greșit (‘helpfull’ în loc de ‘helpful’) de candidații români, care tind totodată să uite de articolul ‘the’. O altă dificultate pentru candidații români este ordinea corectă a cuvintelor în propozițiile care conțin adjective și adverbe.

Totuși, aceste erori pot fi evitate prin activități simple și practice menite să-i ajute pe elevi să depășească dificultățile legate de învățarea unei limbi străine. Sute de profesori au participat recent la evenimentul anual Cambridge Days din București, Cluj și Constanța, primind sfaturi utile și exemple de activități antrenante în clasă, precum și informații despre cum pot fi exploatate resursele online și social media. Cambridge Days, eveniment deja cu tradiție în România, se desfășoară în fiecare primăvară și are ca scop să-i aducă față în față pe profesorii de limbă engleză și pe experții în învățare și evaluare a performanțelor la limba engleză.

*Cambridge Learner Corpus este o bază extinsă de informații care cuprinde circa 200.000 de teste scrise ale candidaților Cambridge English din întreaga lume. Specialiști ai Cambridge University Press verifică atent aceste teste pentru a identifica cel mai des întâlnite erori făcute de candidați, în funcție de mai mulți factori, precum limba maternă, naționalitate, vârstă sau nivel de limbă. În baza acestor studii, Cambridge University Press produce materiale specifice pentru a oferi ajutor acolo unde este nevoie.

Cambridge English Language Assessment oferă cea mai mare gamă de atestate pentru cursanți și profesori din întreaga lume. 4 milioane de candidați din peste 130 de țări participă la examenele Cambridge English. Peste 15.000 de universități, angajatori, guverne și alte organizații au încredere în examenele și atestatele Cambridge English ca probă a cunoștințelor de limbă engleză. Create și testate calitativ de experți de marcă în domeniul evaluării cunoștințelor de limbi străine, examenele Cambridge English oferă o evaluare eficientăși de încredere.

INFO

Cambridge English Language Assessment

www.cambridgeenglish.org

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

”Țara moartă”, de vineri în cinema

Sunday Funday la Cafeneaua Acaju

”Umorul salveaza vieti” – eveniment caritabil

Atelier gastronomic pentru copii

Scrie un comentariu: