Romanian International Conference for Research and Education Iasi 2017

„Acces la literatura științifică” este un eveniment anual organizat de Enformation, prin care organizatorii isi doresc să ofere posibilitatea de interacțiune directă între cei din domeniul cercetării și cei din domeniul educației, pentru a crea noi oportunități de colaborare în sectorul academic.

Cu cea de-a 5-a ediție a conferinței se adreseaza, ca în cazul edițiilor anterioare, studenților, masteranzilor, doctoranzilor, profesorilor, bibliotecarilor și mai ales cercetătorilor din toate domeniile, dar de această dată abordăm discuții inclusiv pentru publicul liceal.

Cele 3 zile ale evenimentului includ sesiuni plenare și workshop-uri, create pentru a prezenta trend-urile din cercetare, noi metode și alternative pentru educație, precum și soluții inovative pentru amândouă domeniile. Manifestarea va fi găzduită de: 25 oct. 2017 – Hotel Unirea  si 26-27 oct. 2017 – Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu”,

Subiectele vizate sunt:

  • Sistemul român de Cercetare și Educație: credem în evoluție?;
  • Cercetarea: drepturile de autor și problematica plagiatului;
  • Literatura științifică: integritate academică și inovație;
  • Educația: cheia dezvoltării sociale și economice?;
  • Juniorii și viitorul educației.

International Publishers` Day este o zi dedicată tuturor persoanelor interesate de scriere și publicare academică. Cu ajutorul partenerilor noștri renumiți în acest domeniu, workshop-urile reprezintă oportunitatea ta de a descoperi direct de la sursă cele mai noi instrumente create să-ți faciliteze procesul de cercetare, funcționalitățile moderne disponibile bibliotecarilor și alte caracteristici practice ale platformelor online.

Research Day reprezintă cea de-a doua zi a evenimentului. Considerăm că cercetarea este o activitate fundamentală în dezvoltarea unei țări, dar în România aceasta pare o idee idealistă, în principal din cauza resurselor limitate. Totuși știm că în ciuda problemelor există persoane care își dedică timpul și cunoștințele studiului aprofundat și noilor descoperiri. Pe parcursul conferinței vei cunoaște o parte dintre cercetătorii români care sunt dovada vie că performanța poate fi obținută și în România.

Education Day va încheia conferința cu teme de actualitate din domeniul educației. Putem afirma că educația constituie cheia pentru o civilizație mai bună și o economie prosperă. Sesiunile plenare vor aborda subiecte precum drepturile de autor, plagiat, metode alternative de predare și învățare, precum și importanța capacității de a găsi resurse. Te vei simți inspirat de invitații noștri, care îți vor prezenta cum e posibil să găsești soluții, acolo unde restul lumii vede doar probleme.

Informatii despre speakeri si agenda evenimentului sunt disponibile pe conferinta.e-nformation.ro/ro

INFO

conferinta.e-nformation.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: