Romania Fashion Trends & Brands, editia de toamna

Salonul RFTB – Romania Fashion Trends & Brands – este un eveniment de tip “Business to Business” care se adresează specialiştilor din industria modei. El s-a născut la propunerea producătorilor români care funcţionează pe piaţa internă şi a fost conceput ca un eveniment care să faciliteze comunicarea şi colaborarea ȋntre cei ce activează ȋn domeniu – furnizori de utilaje, materii prime şi accesorii, producători, designeri, comercianţi, presă, ȋnvăţământ superior, asociaţii profesionale etc.

Organizatorii RFTB, târg de contractări ȋn industria modei, anunţă amânarea desfăşurării evenimentului Romania Fashion Trends& Brands pentru perioada 14-16 octombrie 2014. Ȋn urma consultărilor cu expozanţii s-a ajuns la concluzia că este mai bine ca evenimentul să aibă loc la mijlocul lunii octombrie, timp suficient pentru finalizarea colecţiilor şi să fie aduse mostrele de ţesături şi accesorii pentru sezonul toamnă-iarnă 2015-2016.

Deşi programat iniţial să se desfăşoare ȋn perioada 10-12 septembrie cu intenţia clară de a oferi producătorilor posibilitatea de a participa la primul eveniment de contractări din calendarul sezonului, organizatorii Businesstexin, dupa consultări cu expozanţii, dar şi cu o mare parte din firmele active ale industriei, am decis să mutăm perioada de

Noua gazdă a RFTB va fi Complexul Cristall Palace Ballrooms – Calea Rahovei nr 198 A, lângă Bursa Română de mărfuri, la doar 5 minute de mers de Piaţa Unirii. Complexul dispune de 6 saloane de expunere şi o parcare de aproximativ 300 de locuri care vor fi la dispoziţia expozanţilor şi vizitatorilor ȋn mod gratuit.

Colecţiile pregătite a fi expuse ȋn cadrul RFTB vor fi pentru sezonul: primăvară/vară 2015 (confecţii); toamnă/iarnă 2015-2016 (ţesături); Salonul de tendinte – pentru sezonul toamnă/iarnă 2016

Primele ediţii ale RFTB au adus un bilanţ pozitiv care demonstrează interesul existent pe piată pentru acest tip de eveniment şi motivează organizatorii  să ȋşi continue demersul prin creşterea şi dezvoltarea salonului şi a ofertelor sale, venind mai aproape de interesele ȋntregii industrii a modei din România.

La ediţia de toamnă a RFTB-ului se vor desfasura  o serie ȋntreagă de activităţi conexeWorkshop-urile acestei ediţii care se vor desfasura in a doua zi de expozitie, vor avea ca actori principali trei dintre cele mai interesante nume din peisajul modei româneşti: Ana Morodan, Noemi Meilman şi Mihai Cosmaţchi.

Cu o istorie de 4 ani ȋn mediul online, Ana Morodan este unul din cele mai urmărite personaje din virtualul românesc blogul său, www.anamorodan.com, fiind accesat de zeci de mii de “prieteni/e, admiratori şi admiratoare de viaţă cu detalii frumoase, cu pasiune pentru modă şi nostalgii estetice fără vârstă”, aşa cum ȋşi numeşte “contesa milenistă” cohortele ei F (fani, friends, followers). Ȋn 2014, Ana Morodan a fost votată “Digital Diva of the Year” la cea mai importantă competiţie a bloggerilor şi personajelor online fashion din Romania.

PR-ul de modă a primit noi valenţe ȋn România datorită lui Noemi Meilman. Personalitate complexă, “Noemi connecting people”, cum i se mai spune, are unul dintre cele mai citite şi apreciate bloguri – “Plăcerile lui Noe”, are nenumărate proiecte ȋn care a cuprins din cele mai diverse nume de branduri şi personalităţi, de la Campari, P&G şi Toyota la ID Sarrieri şi Le Petit Indigent. Noemi a studiat dreptul, are un master ȋn comunicare şi a fost profesoară de ebraică la Facultatea de Limbi Străine din Bucureşti. Acum este cufundată ȋn tot ceea ce ȋnseamnă modă, iar la RFTB va vorbi despre PR, un ABC neconvenţional si despre fashion locavorism – consumul de modă românească.

Mihai Cosmaţchi a fost editor de modă, este lector la Fudaţia Calea Victoriei, a lucrat ca ataşat de presă al Institutului Francez din Bucureşti. A studiat Literele, are un master ȋn muzeologie şi antropologie la Paris şi unul ȋn management şi politici culturale la Lyon. A realizat o serie impresionantă de evenimente culturale francofone, a lucrat pentru The Kreisberg Group New York şi are ȋn portofoliu clienţi precum arhitectul Santiago Calatrava, National Endowment for the Arts şi Rolex Awards. Atelierul său ȋn cadrul RFTB, “Diferenţa dintre modă şi lux”, ȋşi propune să definească industria luxului şi să prezinte strategiile celor mai importante grupuri financiare din domeniul modei.

Inscrierile  pentru aceste workshopuri se vor realiza gratuit .  Inregistrati-va aici

INFO

Romania Fashion Trends & Brands

Cristall Palace Ballrooms – Calea Rahovei nr 198 A

rftb.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Bucurie in Palatul Copiilor Iasi

Recrutori din toată Europa la târgul de joburi Careers in White din Iași

Recital de pian Andreas Iliuță

Concert JASSY JAZZ ORCHESTRA la Palatul Culturii

Scrie un comentariu: