Asociaţia euRespect, împreună cu grupul Librarium, vă invită miercuri, 25 iulie 2012, începînd cu orele 19.30, la o seară de muzică şi dans intitulată ”Ritmurile diversităţii”.
Deoarece cărţile, dansul şi muzica reprezintă trei dintre lucrurile care ne aduc împreună şi aduc în faţă mai degrabă asemănările, şi nu diferenţele dintre oameni, Asociaţia euRespect vă propune un eveniment care încurajeză prezenţa în spaţiul public a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii şi se poziţionează împotriva prejudecăţilor, discriminării şi izolării sociale.
”Ritmurile diversităţii” se adresează publicului ieşean de toate vîrstele şi doreşte să transmită un mesaj simplu, dar important: diferenţele dintre oameni ar trebui privite ca resurse şi valorificate ca atare. Pe lista invitaţilor se află trupa ieşeană Pinholes, artistul folk Andrei Bauer, Tango Desde Pasion şi ansamblul de dansuri ruseşti, Raduga.
Momentele de muzică şi dans vor fi completate de o proiecţie de fotografie din cadrul expoziţiei ”Trepte” şi premii în cărţi pentru publicul prezent.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Schimbă-ţi perspectiva!”, implementat în cadrul programului Tineret in Acţiune, subacţiunea 1.2, Iniţiative ale tinerilor. Activităţile proiectului aduc în lumină rolul activ pe care tinerii cu dizabilităţi locomotorii îl pot avea în societate şi obstacolele cu care se confruntă în spaţiul public.
Deviza proiectului este ”Persoanele cu dizabilităţi au nevoie de respect, nu de prioritate!”