Richie Blackmore, un nume cu greutate in istoria muzicii rock

Un nume urias avem de sarbatorit astazi la Power Play. Chitarist de exceptie, inovator in multe stiluri si fondator a cel putin doua grupuri cu greutate din istoria muzicii rock. O prezentare mult prea succinta pentru valoarea celui despre care incercam sa spunem cateva cuvinte astazi la Power Play, Ritchie Blackmore.

ritchie-blackmore
Richard Hugh Blackmore s-a nascut pe 14 aprilie 1945 in Westen, insa si-a trait copilaria in Heston, Middlesex. Inca de mic a fost atras de magia instumentului cu sase corzi, idolii sai din copilarie fiind Hank Marvin, Gene Vincent sau interpretul de country Chad Atkins. The Outlaws, Heinz, Screaming Lords sau Boz Scaggs au fost trupele in care a cantat ca adolescent. Tehnica sa s-a imbunatatit simtitor in 1960 cand a aprofundat tainele instrumentului cu mai multi profesori. Simtindu-se destul de sigur pe el pentru a-si forma o trupa, ii coopteaza pe Rod Evans, John Lord, Nick Simper si Ian Paice cu ajutorul carora trage primele demouri Deep Purple in 1961. Albumul de debut avea sa apara insa mult mai tarziu pentru ca baietii au vrut sa fie siguri ca primul produs va rupe gura targului. Asa a si fost. Albumul “Shades of Deep Purple” din 1968, urmat la cateva luni distanta de “The Book of Taliesyn” au impresionat placut publicul britanic si american, iar discurile au ajuns pana pe pozitia a 24-a in topuri.

Deep Purple, Mark II

Deep Purple, 1969 (de la stanga la dreapta): Jon Lord, Ian Paice, Ian Gillan, Ritchie Blackmore si Roger Glover.

In iunie 1969, dupa 3 albume de studio, componenta trupei se modifica iar Roger Glover si Ian Gillan apar in trupa, aducand cu ei un bagaj important de piese si idei noi. “In Rock” din 1970 si “Fireball” din 1971 au fost albume de referinta pentru acea perioada muzicala, iar Ritchie a experimentat noul sound al chitarilor Gibson si Fender in primul turneu mondial Deep Purple din 1972. Dupa discul “Who do we think we are” din 1973, atat Ian Gillan cat si Roger Glover sunt dati afara din trupa, iar in locul lor sunt cooptati David Coverdale si Glen Hughes. Cu lineup-ul schimbat, Deep Purple reusesc sa-si pastreze fanii vechi, in ciuda schimbarii de stil, dar nu vor sta impreuna in aceasta formula decat pana in 1975 cand Richie Blackmore se decide sa paraseasca trupa si formeaza, impreuna cu Ronnie James Dio, grupul Rainbow.

In anii care au urmat acestei rupturi, atat fanii cat si managerii caselor de discuri au incercat sa-i reuneasca in formula de aur, insa abia in 1984 acest lucru s-a intamplat, iar discul “Perfect Strangers” cu cele doua singleluri – piesa titlu si “Hungry Days” – a entuziasmat pe toata lumea. Insa formula de aur reunita a fost doar o supa reincalzita, dovada fiind albumul destul de slab din 1987, “The House of Blue Light”. Drept urmare, Ritchie pune conditia parasirii trupei, iar in urma presiunilor, cel care va pleca va fi Ian Gillan inlocuit cu Joe Lynn Turner. In paralel, Ritchie editeaza album dupa album cu Rainbow, iar faptul ca avea deplina libertate de miscare s-a simtit la un moment dat, albumele cu Rainbow fiind clasate inaintea celor scoase cu Deep Purple in topuri. “Slaves and Masters” din 1990 nu a fost insa albumul de care avea nevoie trupa britanica pentru a se revigora, asa ca Ritchie isi cere scuze de la Ian, si acesta revine in Deep Purple in 1993 pentru discul “The Battle Rages On”. Insa orice formula ar fi incercat, succesul albumelor din anii 70 nu putea fi reeditat, asa ca Ritchie se concentreaza mai mult asupra proiectelor solo ca Rainbow sau Blackmore’s Night, un amestec de folk si muzica medievala unde alaturi de vocalista Candice Night, va face cariera.

Ritchie Blackmore, 2011

Blackmore’s Night – Moscova, 2011

Nici astazi, desi trupa Deep Purple a mai editat cateva albume, nu s-a mai ajuns la vanzarile din anii 60 si 70, insa Ritchie se incapataneaza sa lucreze pe 3 fronturi. Intrebat ce ar alege daca s-ar pune problema in acest fel, exceptionalul chitarist a raspuns fara sa clipeasca: Blackmore’s Night. Probabil si datorita lui Candice care dupa 15 anii de logodna, i-a devenit sotie in 2008. Cei doi au o fata, nascuta in 2010, iar Ritchie are un motiv suplimentar sa se simta implinit din toate punctele de vedere, mai ales ca in 2009 cariera sa a fost ecranizata in filmul “Telstar” de catre Matthew Baynton, iar in 2011 a fost desemnat de publicatia Rolling Stone ca fiind cel de-al 50-lea cel mai bun chitarist din toate timpurile.

Astazi la Power Play am ales o piesa mai veche Richie Blackmore si Deep Purple: “Smoke on the water”!

Vlad Trifan, realizatorul rubricii Power Play de la Nord Est FM, 100,4. Power Play – on air la Nord Est FM, de luni pana duminica: 07.24, 09.24, 11.24, 13.24, 15.24, 19.24, 21.24.

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: