Rezervari on-line pentru cele cinci seri FILIT

Evenimentele din cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), 1-5 octombrie, sunt şi în acest an gratuite. Interesul extrem de mare stârnit de programul FILIT i-a determinat pe organizatori să recurgă la sistemul rezervărilor online, pe site-ul www.filit-iasi.ro, pentru cele cinci Seri FILIT.

rezervari-FILIT

Serile FILIT au loc în fiecare zi de festival, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi. Locurile sunt limitate, iar accesul în sala Naţionalului ieşean se poate face doar urmând regulile de siguranţă ale instituţiei. Pentru a evita situaţii neplăcute, FILIT pune la dispoziţia celor interesaţi trei modalităţi diferite de a obţine locuri la dezbaterile şi concertele de seară.

Rezervările online sunt disponibile de astăzi pe site-ul FILIT. Folosind formularul de pe pagina evenimentului selectat pot fi rezervate cel mult două locuri pe baza numelui, prenumelui, a e-mailului şi a unui număr de telefon. În urma verificării rezervării de către echipa festivalului, cei care au rezervat locuri online vor primi un e-mail de confirmare.

Foarte important: pentru a avea acces la evenimente, titularul unei rezervări confirmate este invitat la Casa FILIT pentru a ridica din zona „InfoDesk“ tichetul/tichetele cu numărul rândului şi al locului din sala TNI începând din 1 octombrie, ora 10.00. Cu excepţia serii de miercuri, 1 octombrie, când tichetele pentru aceeaşi zi pot fi preluate până la ora 16.00, pentru evenimentele din 2-5 octombrie există obligativitatea de a fi ridicate de titulari până în ziua evenimentului, cel mai târziu la ora 12.00, de la Casa FILIT.

Un număr limitat de invitaţii va fi disponibil direct la Casa FILIT, zilnic, până în ora 12.00, pentru evenimentul serii respective. Doritorii sunt rugaţi să se adreseze voluntarilor din zona „Info Desk“ (intrarea în Casa FILIT). De asemenea, la Teatrul Naţional, în seara evenimentului, un număr limitat de locuri last minute va fi disponibil cu 30 de minute înaintea evenimentului.

În total, ediţia 2014 a FILIT va reuni peste 300 de invitaţi de seamă ai literaturii mondiale şi române, precum şi traducători, manageri culturali, critici şi jurnalişti culturali. Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi este un eveniment finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul Literaturii Române Iaşi. FILIT 2014 se desfăşoară sub Înaltul patronaj al Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi beneficiază de parteneriatul Băncii Naţionale a României.

INFO

www.filit-iasi.ro

www.facebook.com/filit.iasi

PE ACEEASI TEMA:

Doi laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură la FILIT 2017

FILIT Iasi – Call for Volunteers

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Conferința spirituală „Sufletul și spiritul” susținută de dr. Ovidiu Dragoș Argeșanu

TVR Iaşi a câştigat Marele Premiu al Festivalului Simfest

Zilele Nordului 2017: Peste 8.000 de participanți din țară și străinătate, prezenți la festival

Seminar de parenting pentru copii fericiți și părinți liniștiți

Scrie un comentariu: