Revelion 2016 in strada, la Iasi

revelion strada 2016 iasi

Primăria a anunţat formaţilei care vor concerta la Iaşi în seara de Revelion. Concertul va avea loc în faţa Palatului Culturii, iar pe scenă vor urca BZN, Direcţia 5, Alex Velea, Mandinga, Karma(tribut Roşu şi Negru) şi Maxim.

Momentul final al sarbatorilor de iarna 2015 îl constituie organizarea Revelionului, în aer liber, în faţa Palatului Culturii. Peste 5 000 de ieşeni au astfel ocazia să asiste la spectacole susţinute de trupe dance româneşti precum şi la un grandios joc de artificii şi de lumini ce marchează momentul trecerii într-un nou an.

„Cap de afiș” al super concertului de la Palat va fi legendarul grup BZN. Fondată în 1966, formația olandeză îi are în prezent în componență pe Jan Keizer şi Anny Schilder, iar printre hiturile internaționale se numără „Blue Eyes”, „Dance, dance” sau „El Condor Pasa”. Anul trecut, cu ocazia unui concert la București, BZN a filmat și lansat videoclipul „Drumurile noastre toate”, care include înregistrări și imagini cu regretatul cântăreț Dan Spătaru.

Înaintea recitalului formației BZN, pe scena de la Palatul Culturii vor evolua, în ordine, Karma (o formație ieșeană cunoscută, până de curând, ca Roșu și Negru), Maxim, Mandinga, Alex Velea și Direcția 5.

Spectacolul se va încheia, după miezul nopții, cu un spectaculos foc de artificii! „Va fi un foc de artificii de circa 17 minute“, a precizat ieri edilul.

Cheltuielile municipalităţii cu organizarea evenimentelor de Revelion se ridică la aproximativ 100.000 euro.

INFO

www.primaria-iasi.ro

PE ACEEASI TEMA:

Directia 5 si Alina LIVE @Le GaGa Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Concert extraordinar de muzica bizantina in Sala Mare a Teatrului Național

Spectacolul pentru copii „Bubico” are loc în Foaierul Cinematografului Victoria

Deschiderea Fab Lab Iasi- platformă independentă adresată comunității tehnice din Iași

Deschiderea Stagiunii 2017-2018 la Ateneul din Iași

10 comentarii la “Revelion 2016 in strada, la Iasi”

  1. geo says:

    Mai bine facea un azil pentru oamenii strazii cu bani istia, si ramanea ceva pe termen lung, halal investitie…

  2. salkati says:

    E afisata ora chiorilor

  3. Serban says:

    La ce ora va canta formatia BZN???

  4. Ingrid says:

    vezi aici.

  5. Alexandru Cosmin says:

    La ce ora incepe concertul???

    1. catalin says:

      Concertul va incepe la ora 20:30.

  6. roxana says:

    LA ce ora incepe spectacolul?

    1. catalin says:

      Concertul va incepe la ora 20:30.

  7. Oana Georgʚiɞana says:

    La ce ora va incepe concertul?ca nu ati scris.

    1. catalin says:

      Concertul va incepe la ora 20:30.

Scrie un comentariu: