Restaurarea mormântului lui Teodor T. Burada

La aproape un veac de la trecerea la cele veșnice a lui Teodor T. Burada, Ateneul Național din Iași va organiza o serie de evenimente dedicate comemorării acestei mari personalități culturale.

Luni, 4 octombrie 2021, de la ora 16.00, în Cimitirul Eternitatea, va avea loc ceremonia de resfințire a mormântului – monument istoric, locul de odihnă al familiei etnografului și muzicologului Teodor T. Burada, descoperitorul culturii Cucuteni. La ceremonie vor fi prezente personalități din mediul academic ieșean, reprezentanți ai instituțiilor de cultură și ai administrației locale. Mormântul a fost restaurat, la inițiativa Ateneului Național din Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și al Direcției Județene pentru Cultură Iași.

În același mormânt își dorm somnul de veci Teodor R. Burada – tatăl, Mare Vornic al Moldovei Primul profesor român de pian și chitară, Maria I. Burada – mama, prima femeie traducătoare de teatru în limba română (15 Aprilie 1812 – 11 Februarie 1885), Gheorghe T. Burada – fratele, întemeietorul Corului Mitropolitan din Iași și șeful orchestrei Teatrului Mare din Copou și Alexandru T. Burada – fiul, General Magistrat în Armata Regală.

În aceeași zi, de la ora 17.00, la Ateneu va avea loc vernisajul expoziției de obiecte, manuscrise, hărți și cărți ale familiei Burada, organizată cu sprijinul doamnei profesoare Maria Ropotă.

Teodor T. Burada s-a născut în 1839 într-o veche familie boierească din Iași. Mama sa, Maria Burada (Isăcescu) – (1812-1886) – a fost prima femeie din Moldova care a tradus piese de teatru, una dintre ele fiind „Clopotarul de la Sf. Pavel” de J. Bouchardy, prezentată la Iași. Pe cheltuiala sa a deschis la Iași o școală pentru copiii țiganilor robi la boieri. Tatăl său, Teodor Burada (Tudorache) – (1800 – 1866) – a fost memorialist și efor al orașului Iași (1862). Urmează cursurile Seminarului de la Socola (1816). În 1823 primește rangul de clucer. Călătorește la Viena, Triest și Veneția. În 1824 se stabilește la Iași unde obține ranguri de boierie – sluger, stolnic, mare ban, mare vornic. În 1848 și-a scris memoriile pentru fiii săi. Părinții săi i-au oferit un exemplu veritabil de cultură, deschizând primul salon literar și de muzică clasică din Moldova, și nu numai.
Jurist, muzicolog, folclorist, etnograf, violonist, profesor, compozitor, literat și foarte pasionat de istorie și arheologie, membru corespondent al Academiei Române, un veritabil vânător de comori, Teodor T. Burada, cărturar de formație enciclopedică, este o personalitate remarcabilă a epocii moderne românești, care a adus contribuții importante în toate aceste domenii.
A fost primul intelectual care a descoperit cultura Cucuteni. În 1884, căutând o veche Biserică din Cotnari, despre care se spunea că este ctitoria lui Ștefan cel Mare, Teodor T. Burada află că de pe deal denumit „Cetățuia” de pe moșia Cucuteni, au ieșit la iveală niște cioburi care par a fi foarte vechi. Fragmente ceramice și figurine de teracotă aparținând unei civilizații preistorice, care fuseseră scoase la suprafață.

Astfel el a inițiat prima săpătură arheologică care avea să scoată la iveală o sumedenie de mărturii ale culturii preistorice Cucuteni, o cultură neolitică importantă a Europei între 5000 Î.Hr. și 2750 Î.Hr. Ulterior, la Congresul al X-lea de Arheologie de la Paris din 1889, a fost făcută cunoscută întregii lumi interesanta descoperire, dar și eforturile oamenilor de cultură ieșeni Teodor Burada, Nicolae Beldiceanu și naturalistul Grigore Buțureanu. Burada realizează și el, pe cont propriu, un studiu arheologic, „Antichităţile de la Cucuteni” în 1901, publicat în numărul XII al revistei Arhiva Societății Științifice și Literare din Iași.

Interesat de muzica populară, s-a ocupat și de alte laturi ale folclorului românesc, realizând zeci de studii folcloristice și etnografice pe diverse teme. Teodor T. Burada este considerat „descoperitorul bocetului românesc”, întrucât a cules bocete și le-a studiat în cadrul ceremonialului de înmormântare la români, urmărit pe zone geografice, subliniind valoarea lui ca specie.

A publicat numeroase studii de istoria muzicii și a teatrului, iar cea mai impunătoare sinteză a muzicologului rămâne Istoria teatrului în Moldova, publicată în două volume, în 1915 și 1922, la Iași.
Teodor T. Burada a fost ales membru corespondent al Academiei Române din 25 martie 1887. S-a stins din viață la Iași în 1923, lăsând în urma sa o prețioasă operă de cercetare și câteva descoperiri cu adevărat remarcabile.

INFO

Ateneul National Iasi

Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi

Telefon/ Fax: 0232 261 846,

E-mail: office@ateneuiasi.ro

Web: www.ateneuiasi.ro

FB: www.facebook.com/AteneulNationalIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: